Denunțarea FACE: Rusia a bătut ultimul cui în sicriul relațiilor cu NATO

Neprietenii noștri uită să menționeze că anume Rusia a fost cea care, până la un anumit punct, și-a îndeplinit cu scrupulozitate obligațiile care îi revin în cadrul Tratatului FACE.

Editorial de Chiril Strelnikov

Vladimir Putin a semnat dispoziția cu privire la începerea procedurii finale de denunțare a Tratatului privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE). După aprobarea de către ambele camere ale Parlamentului Rusiei, acest tratat va ajunge în sfârșit acolo unde se află restul relicvelor epocii de „prietenie, cooperare și deschidere” cu NATO – la groapa de gunoi.

Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa a luat naștere în 1990, în apogeul „parteneriatului” cu Occidentul, încă înainte de destrămarea Uniunii Sovietice și în momentul în care blocul Pactului de la Varșovia încă mai exista. Potrivit ideii semnatarilor, acordul dintre membrii Pactului de la Varșovia și NATO trebuia să reducă la minimum probabilitatea unui atac al forțelor unui bloc militar asupra altuia, care ar fi putut duce la utilizarea armei nucleare. În acest sens, tratatul stipula restricții concrete privind numărul anumitor tipuri de armamente care se puteau afla de o parte și de alta a liniei de demarcație, pe teritoriul de la Oceanul Atlantic până la Munții Ural, râul Ural și Marea Caspică. Iar numărul de arme în aceste teritorii trebuia să fie egal pentru ambele blocuri.

Potrivit hârtiei albe, de calitate pe care a fost scris acest tratat, URSS și aliații săi s-au angajat să permită accesul inspectorilor NATO pe teritoriul lor pentru a număra tehnica militară și a aprecia pregătirea de luptă a acesteia: parteneriatul strategic își are întotdeauna prețul său.

Dar URSS s-a destrămat, la fel ca și blocul țărilor Pactului de la Varșovia. În regim accelerat, în aplauzele lumii libere, la NATO au aderat Slovenia, Letonia, Lituania și Estonia, care nu erau parte a tratatului FACE, fiind urmate de Cehoslovacia dezintegrată, înfățișată de Cehia și Slovacia, precum și de Ungaria, România și Bulgaria.

Drept urmare a unor manipulări simple, raportul în privința armelor convenționale între NATO și Rusia (ca succesor al URSS și tratatelor sale) a constituit trei la unu în favoarea Alianței Nord-Atlantice.

Acest lucru era pe deplin convenabil pentru NATO, dar nu-i convenea Rusiei, astfel că, în legătură cu acest fapt, Moscova a cerut la conferința de la Istanbul din 1999 să fie introduse ajustările respective la Tratatul FACE, pentru restabilirea status quo-ului. Însă un șir de țări NATO au refuzat să le ratifice, iar Letonia, Lituania și Estonia nu au dorit în general să adere la Tratat.

Drept urmare, în 2007, Rusia a convocat la Viena conferința extraordinară a statelor membre FACE, la care a declarat că tratatul nu are sens fără aderarea Letoniei, Lituaniei și Estoniei, fără reducerea nivelului sumar al numărului de armamente și tehnică a țărilor NATO până la o paritate cu Rusia, de asemenea, îndeplinirea unui șir de alte condiții.

Rusia indica asupra faptului că NATO extinsă depășește cu mult nivelurile de prag în privința armelor convenționale, stabilite în tratatul din 1990; că foștii aliați nu își reînregistrează armamentele în cota NATO; că forțele armate ale Țărilor Baltice nu sunt luate în calcul și că Rusia este pusă în situația dezavantajoasă când cotele rusești pot fi controlate de țările care fac parte din acest acord, iar Moscova nu poate face acest lucru. În afară de aceasta, Rusia a cerut să fie luate în calcul în contabilitatea FACE armele convenționale de la bazele militare ale SUA desfășurate în Bulgaria și România.

SUA s-au ofensat foarte tare și au declarat că bazele lor nu pot fi nicidecum numărate, deoarece acestea sunt temporare - astăzi sunt, iar mâine nu mai sunt. Evident, aceasta a fost o minciună sfruntată, ca și majoritatea asigurărilor date de Statele Unite: ca urmare, au ieșit la iveală detalii despre acordurile SUA cu România și Bulgaria, unde bazele erau numite, direct și vără echivoc, permanente.

După ce a primit un „nu” liber și civilizat la toate propunerile, Rusia a anunțat în 2007 un moratoriu privind îndeplinirea Tratatului FACE „până când țările NATO vor ratifica Acordul cu privire la adaptare și vor începe să îndeplinească acest document cu bună-credință”, iar din 2015 a refuzat participarea la consultările comune. Este amuzant că în raportul Departamentului de Stat al SUA din 2022 cu privire la Tratatul FACE, Statele Unite au acuzat anume Rusia de încălcarea condițiilor acestuia, deplângând faptul că Rusia rea ​​și perfidă a creat o situație periculoasă care a apărut „în pofida eforturilor diplomatice ale SUA și NATO de a convinge Rusia să revină la îndeplinirea condițiilor acordului”.

Totodată, ne-partenerii noștri au uitat să menționeze că anume Rusia a fost cea care, până la un anumit punct, și-a îndeplinit cu scrupulozitate obligațiile care îi revin în cadrul FACE, inclusiv în perioada războiului împotriva terorismului din Cecenia, expunându-și flancurile.

Așa ori altfel, potrivit ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, noi nu vrem să arătăm așa „de parcă am participa la un teatru al absurdului”, acum ne-am apropiat de multașteptatul final al acestei tragicomedii.

Evident, Occidentul și marionetele sale vor exprima la adresa noastră nenumărate îngrijorări, vom fi acuzați iarăși de „distrugerea arhitecturii securității europene” și ne vor mustra totodată pentru oprimarea persoanelor LGBT.

Dar noi știm să citim și recitim periodic manifestul NATO privind relațiile cu Rusia, unde este scris, negru pe alb, că „Federația Rusă este cea mai importantă și directă amenințare la adresa securității alianței, precum și pentru pacea și stabilitatea în zona euro-atlantică”.

Pentru NATO noi suntem dușmanii principalii, direcți și nemijlociți, cu care deja este purtat un război fierbinte.

În aceste condiții, singurul tratat pe care are sens să-l păstrăm pentru a-l semna cu dușmanul este un tratat despre capitularea acestuia.