Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Bază militară nouă lângă Chișinău

© Ministerul Apărării al Republicii MoldovaMilitari moldoveni, al cincilea contingent detașat în Kosovo
Militari moldoveni, al cincilea contingent detașat în Kosovo - Sputnik Moldova, 1920, 11.04.2023
Abonare
Armata Națională a Republicii Moldova își va construi o nouă bază militară în apropierea municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de către ministrul Apărării al R. Moldova, Anatolie Nosatîi.
BUCUREȘTI, 11 apr -Sputnik. Ministrul Apărării din Republica Moldova a anunțat că banii pentru construcția bazei militare au fost alocați de la bugetul de stat și că proiectul va fi finalizat în maxim 5 ani de zile.
Potrivit lui Nostîi, unitatea militară va oferi angajaților Armatei Naționale condiții moderne de studii și antrenamente și va fi folosită pentru depozitarea tehnicii militare.
„E vorba de crearea de la zero a infrastructurii ce ar permite dislocarea unei unități militare în conformitate cu standardele noi. Îmi doresc ca civilii și militarii care vor să activeze în cadrul Armatei Naționale să aibă condiții decente pentru activitate. Ceea ce ar permite și niște săli de instruire bune, capacități de antrenare a pregătirii fizice sau niște simulatoare. Ne dorim remize bune pentru stocarea tehnicii pe care în curând o vom primi. Inclusiv, (ne dorim – n. red.) condiții de cazare a militarilor în termen. O prioritate pentru noi este și crearea corpului de soldați-sergenți pe contract. Mi-aș dori ca tinerii care vin să lucreze în armată să aibă unde să locuiască, după serviciul său activ de zi sau de noapte”, a spus Anatolie Nosatîi la RliveTV.
Ministrul spune că proiectul a depășit deja faza studiului de fezabilitate și că suma alocată este de 1,7 miliarde de lei (aproximativ 8,7 milioane de euro) va fi realizat pe parcursul mai multor ani, deoarece „este un proiect de construcție capitală și investițiile vor fi de lungă durată”.
„Am finalizat studiul de fezabilitate. Acum lucrăm la proiectarea acestei infrastructuri. (Baza – n. red.) ar urma să fie amplasată în apropierea orașului Chișinău. Totul este construit de la zero, cu bani din bugetul de stat. (…) Acest proiect va dura pe parcursul mai multor ani întrucât este un proiect de construcție capitală și investițiile vor fi de lungă durată. Tehnologic, nu putem face lucrurile într-un an pentru că este vorba despre o infrastructură destul de amplă. Astfel de proiecte durează, de obicei, 3-5 ani”, a mai spus ministrul Apărării.
Fluxul de știri
0