Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Moscova avertizează cu privire la haos şi destabilizare în Regiunea Arctică

© Sputnik / Valeriy Melnikov / Accesați arhiva multimediaManevre în Arctica
Manevre în Arctica - Sputnik Moldova, 1920, 08.04.2023
Abonare
Lipsa de cooperare între Rusia și Occident pune în pericol regiunea polară, a avertizat un ministru federal.
BUCUREŞTI, 8 apr – Sputnik. Ministrul Rusiei responsabil cu dezvoltarea Regiunii Arctice a declarat pentru RT că perturbarea lucrărilor cruciale în regiune riscă să creeze haos în viitor. Cooperarea în Consiliul Arctic a fost suspendată anul trecut, după ce statele membre occidentale au decis să boicoteze Moscova din cauza crizei din Ucraina.
„Așa-numiții noștri parteneri occidentali au generat acțiuni neprietenoase unilaterale în Consiliul Arctic. Astfel de mișcări destabilizează regiunea”, a spus Aleksei Cekunkov cu privire la situație, potrivit RT.
Consiliul Arctic este un organism interguvernamental care se ocupă cu probleme legate de regiune și de indigenii săi. Rusia deţinea președinția rotativă a consiliului atunci când tensiunile au escaladat devenind un conflict deschis în Ucraina, în februarie 2022.
Ulterior, ceilalți șapte membri au decis să rupă contactul cu Moscova, înghețând efectiv aproximativ jumătate din 130 de proiecte comune care se aflau în desfăşurare. În anul următor, Rusia s-a concentrat asupra agendei sale arctice interne.
Cekunkov, care conduce Ministerul pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii, consideră că situația este de inacceptabilă.
„Putem face proiecte în Arctica doar în baza eforturilor comune. Dacă jumătate din Arctica trăiește conform regulilor Federației Ruse, iar o altă jumătate în conformitate cu alte reglementări, atunci o astfel de situație va duce la haos”, a avertizat Cekunkov.
Luna viitoare, Moscova urmează să predea către Oslo președinția consiliului. Săptămâna trecută, guvernul norvegian și-a lansat programul pentru conducerea organizației. Planul este axat pe schimbările climatice și dezvoltarea durabilă.
Norvegia a refuzat o invitație a Rusiei de a participa la o ceremonie de tranziție și, în schimb, vrea să facă acest lucru de la distanță. De asemenea, intenționează să limiteze nivelul de reprezentare la eveniment.
„Iese din discuție să trimitem oficiali politici de rang înalt la un eveniment ministerial în Rusia și am comunicat acest lucru în mod clar Rusiei”, a explicat pentru Reuters ministrul adjunct de Externe al Norvegiei, Eivind Vad Petersson.
Pe lângă Rusia și Norvegia, din Consiliul Arctic mai fac parte și Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Suedia și SUA.
Fluxul de știri
0