https://md.sputniknews.com/20230317/un-val-de-proteste-bantuie-europa-56069302.html
Un val de proteste bântuie Europa
Un val de proteste bântuie Europa
Sputnik Moldova
Protestele și grevele iau amploare în Europa, punctele fierbinți fiind Grecia, Germania, Italia și mai ales Franța 17.03.2023, Sputnik Moldova
2023-03-17T18:51+0200
2023-03-17T18:51+0200
2023-03-17T18:51+0200
internațional
proteste
europa
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e7/03/0e/56011444_0:245:3073:1973_1920x0_80_0_0_858d28cf3c99ef6970e4bb6f99a4de29.jpg
CHIȘINĂU, 17 mar – Sputnik, Marius Holdean. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că vineri vor fi organizate greve pe aeroporturile din Dusseldorf, Koln/Bonn, Karlsruhe/Baden-Baden şi Stuttgart, iar programul curselor aeriene poate înregistra perturbări.Dar se anunță grevă pe aeroporturi și-n Italia, unde tot de la MAE s-a transmis informația pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că, pentru vineri, a fost anunţată o grevă naţională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către şi dinspre Peninsulă.Ca întotdeauna, punctul fierbinte al Europei din punctul de vedere al protestelor este Franța.Poliţia franceză a arestat joi seară 217 persoane în timpul protestului de la Paris împotriva controversatei reforme a pensiilor, care a fost trecută prin Parlament prin angajarea răspunderii guvernului, fără vot final în camera inferioară a parlamentului.Potrivit relatărilor din media, poliţia a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii din piaţă. Între altele, demonstranţii au dat foc la paleţi din lemn şi au aruncat cu obiecte în forţele de ordine. Circa 6.000 de protestatari împotriva reformei pensiilor se aflau în piaţă când au avut loc ciocnirile cu forţele de ordine.Joi după-amiază guvernul a decis în ultimul moment să adopte cel mai important proiect de reformă al preşedintelui Emmanuel Macron - care prevede creşterea graduală a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani - şi să treacă peste camera inferioară a parlamentului, Adunarea Naţională, unde rezultatul votului era imprevizibil.Există un articol special în Constituţia franceză care permite acest lucru. Reforma poate fi invalidată totuşi de o moţiune de neîncredere în guvern.Proteste au izbucnit şi în alte oraşe franceze, între care Marseille, Dijon, Nantes, Rennes, Rouen, Grenoble, Toulouse şi Nisa. Sindicatele au lansat un apel la organizarea unei noi zile naţionale de greve şi proteste joia viitoare. Milioane de persoane au ieşit deja în stradă împotriva propunerii de reformă.Între timp, ministrul de interne Gerald Darmanin a cerut poliţiei să instituie "măsuri sporite de protecţie" pentru membrii parlamentului în contextul protestelor în desfăşurare.Parlamentarii sunt expuşi la ameninţări, insulte şi deteriorarea proprietăţii, a afirmat ministrul într-o scrisoare trimisă prefectului poliţiei din Paris, prefectului poliţiei din Bouches-du-Rhône, directorului poliţiei naţionale şi şefului jandarmeriei naţionale, relatează France Info.Grevă în GreciaGreve naţionale de o zi au început joi în Grecia, cu angajaţi din transporturi care s-au alăturat valului de furie publică faţă de greşelile şi problemele sistemice care au condus la recenta catastrofă feroviară în care şi-au pierdut viaţa 57 de persoane.Pentru prima dată, toate zborurile interne şi internaţionale sunt de asemenea afectate, cu controlorii de trafic şi angajaţii aviaţiei civile sprijinind acţiunea.Ancheta în curs legată de coliziunea frontală a unui tren de pasageri cu un marfar la 28 februarie a scos la lumină nemulţumiri uriaşe în interiorul reţelei feroviare a ţării.S-a aflat că şeful de gară care a trimis trenul de pasageri pe o şină greşită era copleşit la postul său. În plus, sistemele tehnice moderne de siguranţă funcţionau doar parţial sau deloc de ani de zile.Toate guvernele din ultimii 20 de ani au eşuat complet în gestionarea căilor ferate, este opinia unanimă conturată în ţară în ultimele zile.Pe lângă traficul aerian, transportul public din Grecia şi serviciile de feriboturi sprijină greva, alături de angajaţii din serviciul public şi sănătate.Există doar câteva excepţii precum serviciul de urgenţă în spitale şi zborurile umanitare. În transportul public, autobuzele şi trenurile vor circula doar la ora prânzului pentru a duce oamenii la proteste în marile oraşe.Şi media elene au declanşat miercuri o grevă de 24 de ore, aceasta însemnând că nicio publicaţie tipărită nu a fost disponibilă joi. Media de ştiri online s-au alăturat de asemenea acţiunii. Toate celelalte sindicate din ţară cer ca cei responsabili pentru accidentul de tren să fie traşi la răspundere.
https://md.sputniknews.com/20230317/protestul-opozitiei-desfasurat-pe-16-martie-2023-56062323.html
europa
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
2023
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
Știri
ro_MD
Sputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
https://cdnn1.img.md.sputniknews.com/img/07e7/03/0e/56011444_74:0:2805:2048_1920x0_80_0_0_259b59f2a4746b63b1194ea03fc9af47.jpgSputnik Moldova
media@sputniknews.com
+74956456601
MIA „Rossiya Segodnya“
proteste, europa
Un val de proteste bântuie Europa
Protestele și grevele iau amploare în Europa, punctele fierbinți fiind Grecia, Germania, Italia și mai ales Franța
CHIȘINĂU, 17 mar – Sputnik, Marius Holdean. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că vineri vor fi organizate greve pe aeroporturile din Dusseldorf, Koln/Bonn, Karlsruhe/Baden-Baden şi Stuttgart, iar programul curselor aeriene poate înregistra perturbări.
Dar se anunță grevă pe aeroporturi și-n Italia, unde tot de la MAE s-a transmis informația pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că, pentru vineri, a fost anunţată o grevă naţională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către şi dinspre Peninsulă.
Ca întotdeauna, punctul fierbinte al Europei din punctul de vedere al protestelor este Franța.
Poliţia franceză a arestat joi seară 217 persoane în timpul protestului de la Paris împotriva controversatei reforme a pensiilor, care a fost trecută prin Parlament prin angajarea răspunderii guvernului, fără vot final în camera inferioară a parlamentului.
Potrivit relatărilor din media, poliţia a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii din piaţă. Între altele, demonstranţii au dat foc la paleţi din lemn şi au aruncat cu obiecte în forţele de ordine. Circa 6.000 de protestatari împotriva reformei pensiilor se aflau în piaţă când au avut loc ciocnirile cu forţele de ordine.
Joi după-amiază guvernul a decis în ultimul moment să adopte cel mai important proiect de reformă al preşedintelui Emmanuel Macron - care prevede creşterea graduală a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani - şi să treacă peste camera inferioară a parlamentului, Adunarea Naţională, unde rezultatul votului era imprevizibil.
Există un articol special în Constituţia franceză care permite acest lucru. Reforma poate fi invalidată totuşi de o moţiune de neîncredere în guvern.
Proteste au izbucnit şi în alte oraşe franceze, între care Marseille, Dijon, Nantes, Rennes, Rouen, Grenoble, Toulouse şi Nisa. Sindicatele au lansat un apel la organizarea unei noi zile naţionale de greve şi proteste joia viitoare. Milioane de persoane au ieşit deja în stradă împotriva propunerii de reformă.
Între timp, ministrul de interne Gerald Darmanin a cerut poliţiei să instituie "măsuri sporite de protecţie" pentru membrii parlamentului în contextul protestelor în desfăşurare.
Parlamentarii sunt expuşi la ameninţări, insulte şi deteriorarea proprietăţii, a afirmat ministrul într-o scrisoare trimisă prefectului poliţiei din Paris, prefectului poliţiei din Bouches-du-Rhône, directorului poliţiei naţionale şi şefului jandarmeriei naţionale, relatează France Info.
Greve naţionale de o zi au început joi în Grecia, cu angajaţi din transporturi care s-au alăturat valului de furie publică faţă de greşelile şi problemele sistemice care au condus la recenta catastrofă feroviară în care şi-au pierdut viaţa 57 de persoane.
Pentru prima dată, toate zborurile interne şi internaţionale sunt de asemenea afectate, cu controlorii de trafic şi angajaţii aviaţiei civile sprijinind acţiunea.
Ancheta în curs legată de coliziunea frontală a unui tren de pasageri cu un marfar la 28 februarie a scos la lumină nemulţumiri uriaşe în interiorul reţelei feroviare a ţării.
S-a aflat că şeful de gară care a trimis trenul de pasageri pe o şină greşită era copleşit la postul său. În plus, sistemele tehnice moderne de siguranţă funcţionau doar parţial sau deloc de ani de zile.
Toate guvernele din ultimii 20 de ani au eşuat complet în gestionarea căilor ferate, este opinia unanimă conturată în ţară în ultimele zile.
Pe lângă traficul aerian, transportul public din Grecia şi serviciile de feriboturi sprijină greva, alături de angajaţii din serviciul public şi sănătate.
Există doar câteva excepţii precum serviciul de urgenţă în spitale şi zborurile umanitare. În transportul public, autobuzele şi trenurile vor circula doar la ora prânzului pentru a duce oamenii la proteste în marile oraşe.
Şi media elene au declanşat miercuri o grevă de 24 de ore, aceasta însemnând că nicio publicaţie tipărită nu a fost disponibilă joi. Media de ştiri online s-au alăturat de asemenea acţiunii. Toate celelalte sindicate din ţară cer ca cei responsabili pentru accidentul de tren să fie traşi la răspundere.