Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Acordul între Moldova și Ucraina cu privire la transportul feroviar - modificat

© Sputnik / Miroslav RotariPasageri tren gara feroviară поезд пасажиры ЖД-вокзал
Pasageri tren gara feroviară поезд пасажиры ЖД-вокзал - Sputnik Moldova, 1920, 15.03.2023
Abonare
O astfel de decizia s-a luat în urma încheierii negocierilor moldo-ucrainene privind tranzitul feroviar al mărfurilor pe teritoriul celor două țări.
Sputnik, 15 mar - CHIȘINĂU. Protocolul modificat al Acordului prevede eliminarea operațiunilor de control dublu, iar în unele sectoare - triplu al autorităților vamale și de management al frontierei.
Astfel, vor fi simplificate procedurile de tranzit feroviar al mărfurilor pe teritoriul Ucrainei, cu destinația Republica Moldova și România, și pe teritoriul Republicii Moldova, cu destinația Ucraina și România, fapt ce va permite sporirea volumului de mărfuri transportate pe cale ferată.
Totodată, vor fi modificate lanțurile logistice, prin redirecționarea transportului de mărfuri de pe segmentul rutier pe cel feroviar.
Proiectul intervine cu modificări privind eliminarea controlului autorităților vamale și de frontieră ale Ucrainei la stația Reni.
Un model nou de pașaport: Va fi pus în circulație din aprilie
Cetățeanul Republicii Moldova va deține un nou model de pașaport. Pașapoartele noi vor fi puse în circulație din aprilie.
Fluxul de știri
0