Un mare actor deplânge „dispariţia României”
© Photo : Parada FilmActorul Florin Zamfirescu, fragment din filmul ”Poziția copilului”
© Photo : Parada Film
Abonare
Actorul Florin Zamfirescu a reacţionat în scandalul Bâstroe arătând că „noi nu mai existăm, nu mai suntem luaţi în seamă, nu mai există acorduri, acte semnate. Mă tem că România a dispărut”
CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik, Marius Holdean. Actorul Florin Zamfirescu nu-şi ascunde dezgustul vizavi de faptul că ţara noastră este călcată în picioare tocmai de cei pe care, de-a lungul timpului, i-a ajutat sub diverse forme.
„Noi nu mai existăm, nu mai suntem luaţi în seamă, nu mai există acorduri, acte semnate. Mă tem că România a dispărut”, a spus el la România TV, unde a punctat cu amărăciune faptul că poporul român nu mai valorează aproape nimic, iar vina pentru acest lucru ar aparţine chiar românilor, care „şi-au pierdut calităţile”.
„Eu sunt şocat că România din ce în ce parcă nu mai exisă, nu mai e luată în seamă, e călcată în picioare. Magazine în ruină, fabrici, case, pământuri nelucrate, e o nenorocire. România e pierdută. Eu mă tem că de fapt România a dispărut. Eu sunt în vârstă, nu mai pot decât să fiu spectator, dar ca spectator aş fi vrut să aplaud. E o ruşine ce se întâmplă acum. Eu cred că era mai linişte când noi aveam vecini URSS-ul. Nu ne luau terenuri, cum să vină ei peste tine?”, a adăugat actorul.
Florin Zamfirescu a observat că OMV face ce vrea în România pentru că și cozile noastre de topor au prăduit totul.
”Noi am stat, am crezut. Unii au furat. S-a furat mult din ţara asta. Ne-au închis în case când cu pandemia ca să poată fura în linişte. Eu mă bucur că sunt bătrân. Noi nu gândim la fel. Singura dată când ne-am unit intr-o singură directie a fost in prima saptamana dupa cutremurul din 1977. Atunci ne-am îmbrăţişat, ne întrebam unii pe alţii ce nevoi avem. Dar uşor, uşor am revenit la anormalitatea noastră de oameni duşmănoşo, bârfitori. Calităţile poporului român au dispărut”, a mai spus el.
Florin Zamfirescu s-a arătat intrigat de faptul că vin străinii să-ţi spună că nu ai dreptul la ţara ta?
”Cum să vină ăia să facă un canal în Bâstroe acolo? Nu mai există nici acte semnate, nici acorduri, nu mai există nimic. Lumea e praf si pulbere”, a concluzionat el cu amărăciune.