Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Miturile hipersonice ale Pentagonului care încearcă să „ajungă din urmă”

© Public Domain / U.S. Air Force / Christopher OkulaAGM-183A ARRW (Air-Launched Rapid Response Weapon)
AGM-183A ARRW (Air-Launched Rapid Response Weapon) - Sputnik Moldova, 1920, 06.01.2023
Urmăriți-ne pe
НовостиTelegram
Statele Unite au pierdut întâietatea mondială în ceea ce privește dezvoltarea și producerea armamentelor de înaltă tehnologie. „Excepționalitatea americană” nu garantează viteze hipersonice.
Investițiile de miliarde și opt programe de rachete nu apropie Washingtonul de realizările liderilor mondiali în domeniul construcției de rachete - Moscova și Beijingul. Seria testărilor nereușite ale machetelor hipersonice îngrijorează Congresul și Pentagonul, succesele sporadice doar scot în evidență distanța la care au rămas în urmă.
La sfârșitul anului 2022, Forțele Aeriene ale SUA au testat pentru prima dată un „prototip de luptă complet” al rachetei hipersonice americane All-Up ARRW cu bazare aeriană. Prototipul a fost lansat de pe bombardierul strategic B-52H Stratofortress în largul coastei de sud a Californiei. Proiectilul a accelerat pe 9 decembrie până la o viteză hipersonică, s-a separat de racheta purtătoare, a efectuat un zbor planat cu o viteză „ce depășea de peste cinci ori viteza sunetului” (adică Mach 5) și „a explodat în zona țintei”.
Nu sunt oferite detalii. Nu se știe dacă acest zbor a fost controlat, ce distanță a parcurs prototipul de luptă și cât de aproape de țintă a explodat. De aceea raportul însuflețit al Forțelor Aeriene ale SUA privind cel de al treilea test de succes consecutiv provoacă scepticism chiar și în rândul aliaților.
Ziarul britanic Daily Mail a menționat pe 12 decembrie că racheta hipersonică a Lockheed Martin „este proiectată să zboare 500 mile (800 km) în doar 10 minute de la lansare de pe bombardierul B-52, dar eșecurile testărilor au întârziat programul”.
Timp de mai mulți ani, produsul Lockheed Martin Corporation nu a vrut nicidecum să se separe și să se lanseze (la fel ca și prototipurile de rachete hipersonice pentru alte programe). În acest context, Congresul chiar a redus în anul fiscal 2022 finanțarea proiectului ARRW cu 161 de milioane de dolari. Americanii au întrerupt pentru prima dată serie de 10 teste nereușite pe 14 mai 2022, când modelul AGM-183A ARRW s-a separat de aripa B-52H, amplificatorul său a funcționat pe parcursul „timpului așteptat” și a atins viteza Mach 5 - limita inferioară a hipersunetului.
Al doilea test reușit – „zbor liber” la aceeași viteză – a avut loc pe 12 iulie. Pentagonul intenționează să efectueze trei lansări „cuprinzătoare” (ordinare) la rând în 2023-2024, după care să înceapă producția în serie a rachetei hipersonice AGM-183A cu bazare aeriană. Anterior, Forțele Aeriene ale SUA planificau să primească prima duzină de rachete înainte de toamna lui 2022, an în care au cheltuit 4 miliarde de dolari pentru programe hipersonice. Potrivit unor estimări prealabile, fiecare rachetă va costa Pentagonului aproximativ 13 milioane de dolari, iar șeful secției achiziții a Forțelor Aeriene, Andrew Hunter, nu este sigur că AGM-183A (ARRW) justifică acest preț.
Prioritatea bugetară este înlocuirea ICBM-urilor ”antice” (în serviciu din 1970) Minuteman III bazate pe siloz, activitatea la programul Ground Based Strategic Deterrent în valoare de 140 de miliarde continuă de mai bine de șase ani.
Pentagonul a anunțat pe 16 decembrie că Forțele Aeriene au încheiat cu compania americană Leidos un contract de 334 de milioane de dolari pentru un program secret de dezvoltare a arme hipersonice Mayhem cu o putere mai mare. Volumul finanțării și numărul de programe nu se reflectă în calitatea dezvoltărilor.

Liderii inaccesibili

Rachetele hipersonice rusești zboară impecabil și cu mare precizie din 2016. „Kinjalele” sunt în serviciu de luptă din 2018, ating viteze de peste 12 mii de km pe oră sau Mach 10 și sunt folosite cu succes în cursul operaţiunii militare speciale. Complexul ”Avangard” a intrat în serviciul de luptă în 2019, blocurile sale de luptă planează în atmosferă cu viteze de peste Mach 20.
Intrați în dotarea armatei în 2022, ”Zirconii” hipersonici de bazare maritimă zboară cu viteze de până la Mach 9. Potrivit publicației Military Watch, Forțele Aerospațiale ale Rusiei integrează avioanele de vânătoare grele Su-35 cu rachetele aer-aer hipersonice. Și în condițiile operațiunii militare speciale, Rusia sporește cu încredere producția de arme de înaltă tehnologie.
China în 2021 a depășit cu asemenea succes ”limitările fizicii” (caracteristică din mass-media americană), încât racheta hipersonică strategică ”Chángzhēng” a înconjurat Pământul prin atmosferă (40 de mii de km pe ecuator) și a lovit ținta cu o abatere minimă. Evident, rachetele hipersonice rusești și chineze sunt un răspuns forțat la acțiunile și planurile agresive ale Occidentului colectiv. Moscova și Beijingul nu sunt interesate de conflicte militare cu SUA și aliații săi. Pentagonul este cel care „se uită cu un ochi la Ucraina și cu celălalt - la China”.
Rachetele hipersonice sunt extrem de puternice chiar și fără integrarea cu focoase nucleare. Însă vom menționa că Rusia dispune de cel mai mare număr de arme nucleare din lume - 5977 de focoase. Arsenal american - 5428 de unități. În același timp, Statele Unite nu sunt protejate împotriva tehnologiilor hipersonice, iar Pentagonul este extrem de alarmat de rămânerea în urmă tehnologică.
Șeful Comandamentului de Nord al SUA, Glen VanHerke, a identificat în octombrie 2022 principala amenințare pentru America: „Rusia a pus în funcțiune primul aparat de planare hipersonic, instalat pe un ICBM, capabil să poarte arme nucleare... Deja de patru ani Statele Unite se află în vizorul ei.” Aceste rachete fac ca sistemul american de apărare antirachetă „să arate ca o palisadă”.
Este imposibil să fie creat un sistem de protecție împotriva armelor hipersonice fără a dispune de tehnologii adecvate pentru înțelegerea proceselor fizice. Toate proiectele hipersonice americane sunt în stadiul incipient, nu a fost asimilată nici măcar accelerarea inițială stabilă, iar zborul controlat „cu Mach cinci” este o problemă și mai dificilă. Fizica neagă cu fermitate ideologia Statelor Unite: dacă problemele hipersunetului nu sunt soluționate, nici nu poate fi vorba despre vreun fel de „exclusivism” sau „hegemonie” americană.
Construcția de rachete ”șchiopătează” și în Europa de Vest, de aceea unificarea eforturilor tehnologice ale SUA, Marii Britanii și Australiei în noiembrie 2022 „pentru a accelera dezvoltarea” sistemelor hipersonice și contra-hipersonice arată ca un act de disperare și chiar ca o ilustrare a fabulei lui Ivan Krîlov „Lebădă, racul și știucă”.
Fluxul de știri
0