Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Corupție în Parlamentul European: nu doar Qatarul ci și Marocul ar fi implicate

© Sputnik / Stringer / Accesați arhiva multimediaПленарная сессия Европарламента
Пленарная сессия Европарламента - Sputnik Moldova, 1920, 14.12.2022
Abonare
Scandalul de corupție din Parlamentul European ascunde o rețea de interese în care sunt implicate mai multe țări non-UE.
BUCUREȘTI, 14 dec -Sputnik, Bogdan Duca. Nu doar Qatarul, ci şi Marocul ar fi implicat în scandalul de corupţie care afectează Parlamentul European, potrivit documentelor anchetei la care săptămânalul german Der Spiegel afirmă că a avut acces.
În conformitate cu informaţiile publicate marţi de Der Spiegel în ediţia sa digitală, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri este acuzat că ar fi primit mită nu doar din partea Qatarului, ci și din partea Marocului, în schimbul influenţării deciziilor politice în Parlamentul European.
Potrivit anchetatorilor belgieni, două rude ale lui Panzeri l-au ajutat pe fostul eurodeputat social-democrat să transporte ”cadouri” pe care diplomați marcoani dintr-o țară est-europeană, le înmâna acestora.
Panzeri, reţinut săptămâna trecută împreună cu fosta vicepreşedintă a legislativului european, Eva Kaili, cu partenerul de viaţă al acesteia şi cu o a patra persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică, a menţinut legături cu Marocul în perioada în care a fost eurodeputat, între 2004 şi 2019.
Conform relatării din Der Spiegel, în acei ani Panzeri a fost membru al Subcomisiei pentru drepturile omului din legislativul european (DROI) şi al delegaţiei responsabile cu relaţiile cu statele din regiunea Maghreb.
Fostul eurodeputat social-democrat era totodată fondatorul şi preşedintele organizaţiei pentru drepturile omului ”Fight Impunity”, din care făcea parte şi Francesco Giorgi, partenerul de viaţă al Evei Kaili.
După cum au confirmat marţi pentru EFE surse din procuratura federală belgiană, la domiciliile lui Kaili şi lui Panzeri au fost descoperiţi peste un milion şi jumătate de euro cash.
Bărbat și femeie, imagine simbolică din arhiva foto - Sputnik Moldova, 1920, 14.12.2022
Internațional
Dicționarul Cambridge, adaptat la „religia” globaliștilor?
Fluxul de știri
0