Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce nu poate spune diplomația oficială, spune diplomația „regală”

© AP Photo / Alessandra TarantinoVatican, arhiva foto
Vatican, arhiva foto - Sputnik Moldova, 1920, 08.11.2022
Abonare
România și-a scos ”diplomația regală” la înaintare. Familia regelui Mihai, care beneficiază prin lege de statut instituțional și buget de stat în calitate de ”Casă Regală” a unei republici, se află în vizită la Roma și la Vatican.
BUCUREȘTI, 8 nov -Sputnik. Cu acest prilej atât Custodele Coroanei, Margareta a României, cât și soțul ei, principele consort Radu al României, au avut întâlniri cu oficiali din armata italiană. Cuplul oficial a avut un dialog cu participanții la cel mai înalt curs organizat de universitatea militară italinană, cu privire la România în NATO și în Uniunea Europeană dar și despre pericolul pe care îl reprezintă războiul din Ucraina pentru România și Republica Moldova, țara tocmai vizitată de cei doi oficiali din fruntea Casei Regale.
Cu acest prilej, cei doi au fost întrebați cu privire la situația Republicii Moldova și cu privire la posibilitatea unei uniri între cele două state cu populație majoritar românească.
“Este o opțiune ca România să rediscute soluția să se reunească (cu Republica Moldova – n.red.), așa cum a făcut Germania de Vest cu Cea de Est? Puteți pune în discuție, prin diplomația regală, din acest moment, credeți că este o soluție posibilă pentru ambele țări, având în vedere că sunt probleme cu Transnistria?”, au fost întrebați cei doi.
“Orice discuție despre unificare poate fi pusă în discuție. Tatăl meu (Regele Mihai, n.red.), spunea că opțiunea nu este a politicienilor sau a altcuiva. Este doar a oamenilor din Moldova. Ei trebuie să decidă. (...) Securitatea Moldovei este, de fapt, și securitatea României”, a răspuns Margareta a României.
În opinia lui Radu al României, trebuie acceptat faptul că zona Republicii Moldova este o zonă de confluență între valorile estului și valorile vestului, lucru ce nu poate fi schimbat și trebuie asumat de către partenerii vestici.
Cuplul princiar a fost însoțit de ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, de generalul maior Corneliu Postu, din partea Ministerului Apărării Naționale și de Andrew Popper, președintele Consiliului Regal.
Fluxul de știri
0