Poliție, corturi și peste 40 de mii de oameni : Un nou protest în Capitală
17:53 02.10.2022 (actualizat: 18:16 02.10.2022)
© Sputnik / Osmatescoprotest
© Sputnik / Osmatesco
Abonare
Un nou protest antiguvernamental de amploare a avut loc la Chișinău, capitala Republicii Moldova.
CHIȘINĂU, 2 oct – Sputnik. Cel puțin 40 de mii de oameni s-au adunat astăzi în centrul Capitalei pentru a protesta împotriva actualei Guvernări. Oamenii veniți din diferite locații ale țării și-au arătat nemulțumirea față de autoritățile centrale.
Un jurnalist Sputnik Moldova a relatat că de această dată, la protestul din centrul Capitalei, au fost prezenți mai mulți tineri, dar și mai multă poliție.
© Sputnik / OsmatescoProtest în Capitala - 02.10.2022
Protest în Capitala - 02.10.2022
© Sputnik / Osmatesco
În timpul protestului, oamenii legii au avut câteva tentative eșuate de a scoate corturile instalate în fața Președinție. Într-un final, polițiștii doar au monitorizat protestul din centrul Capitalei.
Pe rețelele de socializare au apărut mai multe postări în care s-a scris că la intrarea în orașul Chișinău poliția a oprit mai multe autocare, dar și mașini de taxi și verificau actele șoferilor.
Totodată, porțile de la Președinția Moldovei, care de obicei sunt deschise pentru trecători, astăzi au fost închise.
Cei prezenți la protest au scandat lozincile „Jos, Maia Sandu!”, „Demisia!”, „Rușine!”.
În mâinile lor, protestatarii țineau afișe cu numele raioanelor de unde au venit pentru a protesta în Capitală: Bălți, Edineț, Glodeni, Orhei, UAT Găgăuzia și alții.
În plus, participanții la miting au pregătit și o figurină din carton a Președintelui Parlamentului Igor Grosu, cu baloane galbene atașate. La mitingul de duminică precedent, o figură similară a președintelui Maia Sandu care la finalul protestului a fost lăsată să zboare spre cer .
În timpul protestului, președintele raionului Orhei, Dinu Turcanu, a declarat de la tribună că „din cauza amenințărilor poliției, jumătate dintre cei care au dorit să participe la protest nu au putut veni la miting”. Țurcanu a mai anunțat că de astăzi, orașul cort nu mai este „Orașul Schimbărilor”, ci „Orașul Speranței”.
Și președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a luat cuvânt la protest, numai că acesta a apărut pe un monitor instalat la e
„Vreau să vă spun că, de fiecare dată, suntem mai mulți și frica lor crește. Ei fac totul pentru a-i împiedica pe oameni să vină la proteste. În zilele următoare, voi posta alte documente despre cum ei fură banii de la buget, colectați din impozitele noastre. Vine iarna și va deveni imposibil să plătim facturile. Suntem obligați să-i trimitem în demisie astăzi, pentru că ei vor să aducă sărăcie, frig și foame, vor să aducă țara la faliment”, a subliniat Ilan Șor.
Iar deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a criticat guvernarea pentru faptul că nu doar că rămâne surdă la doleanțele poporului, dar mai și împiedică accesul la proteste.
„Ne închid porțile de la Președinție, închid gardul, dar ce ne spuneau ei în campanie? Că vor scoate acest gard”, a mai spus Apostolova. Ea a amintit că poporul cere alegeri parlamentare anticipate, drept singură soluție pentru scoaterea țării din criză.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a condamnat modul în care guvernanți s-au autoizolat de popor și ignoră protestele din inima capitalei.
„Ei trebuie să plece, să părăsească fotoliile lor calde și să îi lase să guverneze pe alții, care pot să o facă. Astăzi, ciuma galbenă vrea să extermine acest popor. Pe Marina Tauber au ținut-o pe nedrept în închisoare. Astăzi, puterea în stat este uzurpată de Maia Sandu și PAS. Și-au subordonat toate instituțiile și sunt acum la cheremul acestei guvernări!”, a punctat primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu.
Protestul s-a încheiat cu interpretarea imnului național al Republicii Moldova. Următorul protest național va avea loc duminica viitoare, 9 octombrie, ora 15:00, tot în fața Președinției.