Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Marga argumentează de ce Ucraina trebuie să dea înapoi teritorii României şi altor state

© AP Photo / Vadim GhirdaRomânia
România - Sputnik Moldova, 1920, 18.09.2022
Abonare
Andrei Marga aduce argumente noi la afirmaţiile recente potrivit cărora Ucraina trebuie să dea înapoi teritoriile luate de la alte state, inclusiv de la România
BUCUREȘTI, 18 sept - Sputnik, Marius Holdean. Andrei Marga, fostul ministru al Educației și fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a declarat, la Târgul de Carte "Alba Transilvana" organizat în Alba Iulia, că "atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi".
Cu aceeaşi ocazie, Andrei Marga a spus că Ucraina este în frontiere nefirești şi că trebuie să cedeze teritorii: Rusiei - Donbas și Crimeea, României - Bucovina și Poloniei – Galiția.
Pentru a răspunde acuzaţiilor lansate împotriva lui după declaraţiile extrem de curajoase, Andrei Marga a revenit şi şi-a argumentat poziţiile.

În esență, a fost vorba de patru idei, a detaliat Andrei Marga:

1.
”Conflictul din Ucraina nu se poate încheia decât printr-o înțelegere care să implice Rusia, SUA, Ucraina, Germania, Uniunea Europeană, China. Indiferent de cine “învinge”, nu va fi pace în Europa dacă nu se iau în seamă interesele de securitate ale fiecărei părți. Oricum, europenii vor fi cei care vor achita facturile de orice fel.
2.
Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul.
3.
Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum.
4.
România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului”.
Fostul ministru arată că aceste idei exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative.
”Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului internațional și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare”, a mai spus Marga.
El mai arată că, așa cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara, dar niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce a spus.
”Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii”, le-a răspuns el criticilor.
El mai arată că unii inși care se exprimă cu aplomb nu cunosc prevederile internaționale în materie de conflicte precum cel din Ucraina și predau oportunisme ieftine, în vreme ce universitatea s-ar cuveni să însemne gândire.
”Se pot parcurge documentele internaționale – în toate se prevede explicit respectul suveranității naționale. Dar în acordurile din ultimele decenii se adaugă: suveranitate națională în condițiile securității celuilalt. Cum au arătat concludent autori germani și americani, se află în eroare cei care reduc discuția despre conflictul din Ucraina la dreptul internațional, fără a vedea rădăcinile istorice ale conflictului și obligația securității celuilalt. Iar scrierea istoriei nu ar trebui să coboare în propagandă curentă. O astfel de „istorie” nu este istorie”, a mai arătat fostul ministru.
Marga a mai menționat că atunci când s-a semnat tratatul dintre România și Ucraina privind frontierele, nu se știa că Ucraina nu va respecta minoritățile și că va fi punctul de plecare al unui conflict fără noimă.
”În definitiv, ca să fim realiști până la capăt, chestiunea frontierelor s-a acutizat din momentul în care Ucraina a refuzat aplicarea acordurilor de la Minsk, care erau susținute și de europeni. Ucrainenii merită respectul, ca orice popor și ca toți oamenii, dar a forța lucrurile, falsificând propagandistic situații, mi se pare indecent”, a mai declarat Andrei Marga.
Fluxul de știri
0