Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

India îşi va dubla exporturile către Rusia prin mecanismul de tranzacţii rupii-ruble

© Sputnik / Vladimir Astapkovich / Accesați arhiva multimediaMonedă de aur în valoare de 50000 de ruble rusești
Monedă de aur în valoare de 50000 de ruble rusești - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2022
Abonare
Importurile de ţiţei brut ale Indiei din Rusia s-au majorat de peste 10 ori din martie, în contextul în care prețurile globale la ţiţeiul brut au atins maxime record pe fondul crizei ucrainene.
BUCUREŞTI, 15 sept – Sputnik, Doina Crainic. De asemenea, exportatorii indieni și-au mărit importurile de îngrășăminte și cărbune în ultimele luni.
India se așteaptă să-și dubleze exporturile către Rusia până în martie 2023, acestea urmând să ajungă la 5 miliarde de dolari potrivit lui A. Sakthivel, președintele Federației Organizațiilor Indiene de Export (FIEO), care a dat declaraţii pentru Sputnik.
Președintele FIEO a explicat că mecanismul care permite utilizarea monedelor naționale în comerțul Rusia-India va fi gata în câteva săptămâni.
„Guvernul Indiei a stabilit ca Banca de Stat a Indiei să se ocupe de [tranzacţiile cu] Rusia și a solicitat [Rusiei] să selecteze orice bancă rusească pentru a începe comerțul în rupii-ruble. Guvernul este foarte încrezător că comerțul bazat pe rupii-ruble va începe în următoarele 15 zile”, a spus Shakthivel.
Sakthivel a adăugat că întreprinderile indiene nu au probleme în legătură cu plățile de la comercianții ruși, dar a adăugat că au nevoie de „un mecanism rupii-ruble”.
Domeniile în care exportatorii indieni se așteaptă la comenzi mari din Rusia sunt textile, utilaje, bunuri de folosinţă îndelungată și mâncare.
În primele patru luni din anul financiar curent, începând din luna martie, exporturile Indiei în Rusia au fost cu 30 % mai mici decât în anul precedent, în principal din cauza absenței canalelor bancare cauzată de sancțiunile occidentale impuse împotriva Moscovei.
Totuşi, ambasadorul Rusiei în India, Denis Alipov, a declarat că cifra de afaceri din comerţul între Rusia și India este „într-o creștere fără precedent”, volumul comerțului reciproc urmând să ajungă la 30 de miliarde de dolari până în 2025.
„Cooperarea comercială și economică se dezvoltă în mod activ, forţată să se adapteze la realitățile moderne. Astăzi, înregistrăm o creștere fără precedent a [valorii] comerțului: în primele șase luni ale anului 2022, aceasta s-a ridicat la peste 11 miliarde de dolari”, a spus ambasadorul.
În 2021, cifra de afaceri legată de relaţiile comerciale între Rusia și India pentru întregul an s-a ridicat la 13,6 miliarde de dolari, a adăugat Alipov.
India și-a mărit importurile de petrol și cărbune din Rusia, Moscova oferind aceste produse la tarife reduse în comparație cu prețurile internaționale predominante.
imagine simbol - Sputnik Moldova, 1920, 15.07.2022
Internațional
SUA vor ca India şi China să plătească Rusiei mai puțin pentru petrolul brut
Fluxul de știri
0