Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Ungaria obține garanții că va putea primi petrol rusesc pe mare

© AFP 2024 / ATTILA KISBENEDEKViktor Orban
Viktor Orban - Sputnik Moldova, 1920, 02.06.2022
Abonare
Ungaria a obținut garanții din partea UE că va putea primi petrol rusesc pe mare dacă se va întâmpla ceva la conducta Drujba, a declarat consilierul premierului ungar, Balazs Orban.
BUCUREŞTI, 2 iun – Sputnik, Doina Crainic. Pe 30 mai, liderii UE au reușit să ajungă la un acord privind al șaselea pachet de sancțiuni anti-Rusia, care prevede, printre altele, interzicerea în etape a importurilor de petrol rusesc.
Embargoul se va extinde numai în cazul livrărilor pe mare și nu va afecta transportul ţiţeiului brut prin conducta Drujba. Aprobarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni a fost întârziată, în special, din cauza refuzului Ungariei de a accepta măsura respingerii totale a achiziției de petrol rusesc.
„Ungaria a obținut garanția de a putea primi petrol rusesc printr-un alt mijloc, dacă se va întâmpla ceva la conducta Drujba (...). Cantitatea respectivă trebuie să fie compensată prin livrări pe mare, care vor avea loc numai în cazuri excepţionale”, a declarat Balazs Orban pentru postul de radio ungar Inforradio.
Consilierul premierului ungar a spus că guvernul ungar a fost de acord să sprijine al șaselea pachet de sancțiuni anti-ruseşti numai după ce va primi aceste garanţii.
Anterior, ca reacție la refuzul Budapestei de a înceta să achiziţioneze gaze rusești, consilierul ministrului Energiei din Ucraina, Elena Zerkal, a declarat că Kievul are o pârghie prin care poate face presiuni asupra Ungariei, şi anume secţiunea din conducta Drujba care traversează teritoriul ucrainean. Potrivit acesteia, „s-ar putea întâmpla ceva” la conductă.
Fluxul de știri
0