Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Canale de comunicare Chișinău-Tiraspol pentru neescaladarea situației – Gavrilița

© Sputnik / Mihai CarausНаталья Гаврилица
Наталья Гаврилица - Sputnik Moldova, 1920, 09.05.2022
Abonare
Chișinăul folosește canale de comunicare cu autoritățile transnistrene pentru a dezamorsa orice tensiune și menținerea păcii și stabilității în Republica Moldova, a declarat premierul Gavrilița.
CHIȘINĂU, 9 mai – Sputnik. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a făcut această declarație în conferința de presă susținută astăzi la Chișinău, după întrevederea cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, care se află într-o vizită de două zile la Chișinău.
În timpul conferinței de presă, jurnaliștii au întrebat ce riscuri există ca operațiunile militare din Ucraine sa cuprindă și Republica Moldova cu regiunea transnistreană. Răspunzând la această întrebare Natalia Gavrilița a spus că există “un risc scăzut de escaladare a acțiunilor militare pe teritoriul Republicii Moldova” și că în țara noastră autoritățile nu vor recurge la mobilizarea bărbaților.
“Suntem îngrijorați de incidentele care au avut loc în regiunea transnistreană. În același timp, suntem în comunicare permanentă cu partenerii noștri, facem schimb de informații, de analize. Analizele noastre indică un risc scăzut de escaladare a acțiunilor militare pe teritoriul Republicii Moldova. Am dezmințit de mai multe ori și vreau cu această ocazie să dezmint din nou știrile despre o posibilă mobilizare. Deocamdată nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm și să recurgem la asemenea acțiuni. Și cu siguranță aceasta arată că eforturile noastre de combatere a dezinformării, combatere a știrilor false sunt eforturi importante pentru ca să reducem starea de anxietate, de neliniște printre cetățenii noștri”, a declarat Gavrilița.
Prim-ministrul a mai adăugat că autoritățile de la Chișinău comunică pe canale funcționale cu cele nerecunoscute din Tiraspol pentru a menține pacea și securitatea.
“Încă odată repet, folosim toate căile diplomatice, folosim toate formatele funcționale și cu autoritățile din așa-numita regiunea transnistreană ca să ne asigurăm că dezamorsăm orice tensiune și menținem pacea și stabilitatea în Republica Moldova”, a declarat Natalia Gavrilița.
În cadrul aceeași conferință de presă, premierul a spus că Moldova folosește platforma ONU pentru a cere retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană.
“Republica Moldova folosește platforma oferită de ONU pentru a cere scoaterea trupelor străine ale Federației Ruse de pe teritoriul regiunii transnistrene a țării noastre și a atrage atenția asupra încălcărilor drepturilor omului admise în regiunea controlată de regimul nerecunoscut. Regăsirea acestor subiecte în rezoluțiile ONU păstrează problema transnistreană în vizorul comunității internaționale. Vrem să găsim o soluție pașnică a conflictului, care v-a consolida statul nostru și-i va permite să se dezvolte în continuare în beneficiul tuturor cetățenilor”, a mia spus ea.
Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 09.05.2022
Politică
Ultima oră: Maia Sandu are probleme de sănătate
Fluxul de știri
0