Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Bucureștiul dezminte știrile despre mișcarea militarilor SUA spre Ucraina prin România

© AP Photo / Rahmat GulАмериканские солдаты в провинции Логар, Афганистан
Американские солдаты в провинции Логар, Афганистан - Sputnik Moldova, 1920, 28.04.2022
Abonare
Ministerul Apărării Naționale al României a precizat joi că „reapar știri false cu privire la forțele aliate staționate în România”.
CHIȘINĂU, 28 apr – Sputnik. Ministerul român al Apărării Naționale a semnalat „o nouă știre falsă, postată pe diferite platforme online în România și în alte țări, care acreditează ideea că un convoi de vehicule militare americane s-ar deplasa din România către Ucraina”.
Comunicatul este publicat pe o rețea de socializare.
„În filmarea pe care se bazează această dezinformare apar, într-adevăr, vehicule militare ale Armatei SUA. Acestea fac parte dintre cele dislocate de Regimentul 2 Cavalerie al SUA în Baza Mihail Kogălniceanu, la începutul acestui an”, se spune în comunicatul oficial.
Instituția română precizează că miercuri, 27 aprilie, vehiculele americane, însoțite, conform procedurilor naționale, de autospeciale ale Poliției Militare a Armatei României, s-au deplasat către Poligonul Babadag în vederea executării unor ședințe de tragere planificate anterior cu militari români și aliați.
„Activitățile de instruire desfășurate de militarii țărilor aliate dislocați în țara noastră, în cadrul măsurilor de întărire a securității flancului estic al NATO au caracter curent, de aceea, astfel de coloane de tehnică militară, nu doar aparținând SUA, ci și Belgiei, Franței, Italiei, Marii Britanii sau Portugaliei vor putea fi observate în mod frecvent pe timpul deplasărilor dintre bazele de staționare și facilitățile de instruire în comun”, mai citim din comunicat.
Ministerul Apărării Naționale de la București a recomandat verificarea informațiilor înainte ca acestea să fie răspândite.
Rumen Radev - Sputnik Moldova, 1920, 28.04.2022
Internațional
Președintele Bulgariei s-a pronunțat categoric împotriva ajutorului militar pentru Ucraina
Fluxul de știri
0