Krasnoselski: Ziua Victoriei o să fie marcată festiv în stânga Nistrului
© Sputnik / Irina LeahovaKrasnoselski
© Sputnik / Irina Leahova
Abonare
Șeful administrației de la Tiraspol a comentat interzicerea panglicii Sfântul Gheorghe de către Parlamentul de la Chișinău.
CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Poziția autorităților moldovene, care au interzis panglica Sfântul Gheorghe, nu reprezintă opinia întregului popor moldovenesc, a scris pe pagina sa de Telegram liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
„Sunt sigur că opinia unor politicieni, numească-se ei chiar și aleși ai poporului, nu reflectă poziția întregului popor moldovenesc. Or, în fiecare album de familie sunt fotografii alb-negru cu rudele care au trecut prin război, iar cu filmele, pe care unii încearcă să le șteargă din memorie, a crescut nu doar o singură generație de oameni vrednici, recunoscători veteranilor pentru Victoria asupra fascismului, pentru viață, pace și libertate”, a notat Krasnoselski.
El a mai menționat că privind la ceea ce se întâmplă e greu să accepți că vezi aievea, „cum urmașii celor care au eliberat lumea de fascism calcă în picioare, fără discernământ și cu impertinență, memoria”.
„În îndemn pe fiecare, indiferent de apartenența națională sau de cetățenia pe care o are, indiferent de locul de trai și de credință, să participe la cinstirea veteranilor, la promenadele Regimentului nemuritor, la ceremoniile festive de depunere de flori la mormintele apărătorilor, la slujbele ortodoxe de pomenire a celor morți și căzuți în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei... Transnistria este deschisă pentru oamenii cinstiți și onești. Republica ține minte lecțiile trecutului”, a declarat liderul regiunii transnistrene.
El a mai adăugat că locuitorii din stânga Nistrului „cinstesc vitejia înaintașilor, iar pe data de 9 mai o să-și prindă la piept cu mândrie panglica Sfântului Gheorghe și o să-i primească cu toată deschiderea și ospitalitatea pe cei cărora li s-a interzis să-și comemoreze înaintașii-învingători pe pământul lor natal.