Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Le Pen reiterează că recunoaşte Crimeea ca teritoriu rusesc

© REUTERS / Pascal RossignolЛидер французской ультраправой партии "Национальное объединение" Марин Ле Пен на президентских выборах
Лидер французской ультраправой партии Национальное объединение Марин Ле Пен на президентских выборах  - Sputnik Moldova, 1920, 14.04.2022
Urmăriți-ne pe
НовостиTelegram
Candidatul la alegerile prezidențiale din Franţa din partea partidului Adunarea Națională, Marine Le Pen, a spus că consideră Crimeea ca parte a Rusiei și nu regretă că i s-a interzis să meargă în Ucraina din acest motiv.
BUCUREŞTI, 14 apr – Sputnik, Doina Crainic. Într-un interviu acordat postului de televiziune BFMTV difuzat miercuri, Le Pen a comentat declarația din 2017, în care a afirmat că așa-zisa „anexare” a peninsulei Crimeea „nu a fost ilegală”. De asemenea, ea a mai spus că „nu crede deloc că a fost o "anexare" ilegală, fiindcă a avut loc un referendum, iar locuitorii Crimeei au vrut să se alăture Rusiei”.
Candidata a subliniat să nu regretă declaraţia făcută atunci, reiterându-și părerea că „decizia privind statutul Crimeei a fost luată prin referendum”.
„Așadar, nu voi merge la Kiev, însă nu regret deloc. Crimeea a fost în Ucraina timp de 26 de ani, iar în restul timpului a fost rusească. Oamenii din Crimeea au vrut să se întoarcă în Rusia”, a declarat Marine Le Pen.
Răspunzând la întrebarea dacă vrea să viziteze Kievul, deși i s-a interzis să meargă Ucraina în urmă cu cinci ani, politicianul a spus: „Deocamdată nu am de gând să vizitez Kievul, dar dacă voi fi aleasă președinte, probabil că voi revoca interdicția”.
Așadar, Le Pen pare să confirme poziția sa în această problemă, când a afirmat, în interviul din 2017, că nu există „nicio justificare de a fi contestat acest referendum”.
„Nu a existat o invazie a Crimeei, trebuie să încetăm [să spunem asta]! Crimeea a fost întotdeauna rusească. A fost dăruită Ucrainei nu cu mult timp în urmă de către sovietici. Nu putem fi democrați doar când ne convine nouă și să respingem democrația când nu e în interesul nostru”, a spus Le Pen în 2017.
În ciuda sprijinului copleșitor al locuitorilor peninsulei în favoarea reunificării cu Rusia, referendumul, desfășurat conform dreptului internațional, nu a fost recunoscut de comunitatea internațională, care a impus Rusiei sancțiuni economice dure.

Le Pen, împotriva sancțiunilor, dar numai a celor care prejudiciază Franța

Totuși, Le Pen şi-a schimbat poziţia cu privire la sancțiunile împotriva Rusiei, față de opinia exprimată în 2017, când a spus că restricțiile economice „nu au sens”.
După începerea operațiunii militare speciale ruse în Ucraina în februarie, Marine Le Pen a declarat că nu este „în favoarea revocării sancțiunilor”, adăugând că, pe de altă parte, susţine înlăturarea sancțiunilor energetice „pentru că nu vreau ca poporul francez să sufere consecințele.”
Mai mult, ea a declarat că nu va vizita Rusia până când trupele nu se vor retrage din Ucraina și nu se va ajunge la un acord de pace.
Le Pen a spus că NATO și Rusia trebuie să-și restabilească relațiile strategice. Ea a susținut că legăturile mai strânse dintre Rusia și China nu sunt în interesul Franței și nici al Europei, nici al Statelor Unite.
„De îndată ce războiul ruso-ucrainean se va termina și se va rezolva printr-un tratat de pace, voi sprijini o apropiere strategică între NATO și Rusia”, a spus Le Pen.
Peninsula Crimeea din Marea Neagră a devenit regiune rusească în martie 2014, în urma unui referendum, după ce a avut loc o lovitură de stat în Ucraina. Peste 95% dintre alegători, atât din Crimeea, cât și din orașul Sevastopol, au fost în favoarea reunificării cu Rusia. Ucraina a refuzat să recunoască rezultatele votului, spunând că Crimeea este „ocupată temporar”.
Fluxul de știri
0