Moldova a oferit un nou lot de ajutor umanitar Ucrainei
19:35 10.04.2022 (actualizat: 19:36 10.04.2022)
Abonare
Republica Moldova a trimis un nou lot de ajutor umanitar în Ucraina.
CHIȘINĂU, 10 apr - Sputnik. Un lot de ajutor umanitar a fost oferit de Republica Moldova Ucrainei, pentru oamenii aflați în dificultate. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova pe o rețea de socializare.
Potrivit ministerului de resort, șapte camioane cu o încărcătură de aproximativ 90 de tone au fost escortate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în țara vecină.
"Lotul umanitar conține produse alimentare, medicamente, pături, saci de dormit, saltele, stații electrice, produse de igienă și cizme de cauciuc", anunță Ministerul Afacerilor Interne.
Ajutorul urmează să ajungă către persoanele din orașele din Ucraina.