Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

ANRE ar putea stabili astăzi noi tarife la energia electrică

© Pixabay / PexelsFelinar
Felinar - Sputnik Moldova, 1920, 16.02.2022
Abonare
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică urmează să stabilească noi tarife la energia electrică. Reprezentanții ANRE se întrunesc astăzi în ședință.
CHIȘINĂU, 16 feb - Sputnik. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință pentru a stabili noile tarife la curentul electric. Astfel, ne-am putea pomeni cu noi scumpiri, de această dată la energia electrică.
Ședința începe la ora 10:00, iar pe ordinea de zi sunt cinci subiecte, printre care și cele legate de reglementarea prețului de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.
Astfel, conform proiectului de hotărâre care ar urma să fie votat mâine, acestea ar urma să fie prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., fără TVA:
la punctele de intrare în rețelele electrice de transport - 156 de bani/kWh (acum e 98 de bani/kWh)
la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport - 170 de bani/kWh (acum e 112 bani/kWh)
consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de înaltă tensiune (35; 110 kV) - 172 de bani/kWh (acum e 114 bani/kWh)
consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV) 184 de bani/kWh (acum e 125 de bani/kWh)
consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV) 216 de bani/kWh (acum e 151 de bani/kWh)
Totodată, conform proiectului de hotărâre care ar urma să fie votat, acestea ar urma să fie prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, fără TVA:
la punctele de intrare în rețelele electrice de transport - 155 de bani/kWh (acum e 101 bani/kWh)
la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport - 170 de bani/kWh (acum e 115 bani/kWh)
consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele
electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV) - 187 de bani/kWh (acum e 143 de bani/kWh)
consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele
electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV) - 246 de bani/kWh (acum e 204 bani/kWh)
Astfel, prin comparație se vede foarte clar că energia electrică ar putea deveni mai scumpă. Totodată, este de menționat faptul că ambele hotărâri, în caz că vor fi adoptate, vor intra în vigoare în data publicării în Monitorul Oficial.
În contextul scumpirilor la energia electrică care ne așteaptă, premierul Natalia Gavrilița a fost întrebată în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune dacă statul va compensa majorările de tarife la lumină.

Trebuie să vedem care vor fi aceste tarife, să facem anumite analize și să vedem dacă putem acorda compensații și pentru electricitate, dar sper să nu ajungem acolo. (...) Vreau să amintesc că la noi tariful este de două ori mai mic decât în Ucraina, este mai mic și ca în alte țări. Noi, atunci când analizăm necesarul de compensații, ne uităm la creșterea tarifelor, cum asta afectează diferite categorii de populație și agenții economici și deja decidem”, a precizat Gavrilița.

Amintim că în data de 28 ianuarie, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat prețul pentru energia electrică livrată de furnizorul central S.A. „Energocom”. Astfel, noul tarif este de 3,24 lei/kWh, fără TVA. În data de 24 decembrie 2021, tariful aprobat era de 2,29 lei/kWh, fără TVA. Astfel, tariful s-a majorat cu 95 de bani.
Bancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești - Sputnik Moldova, 1920, 15.02.2022
Economie
Creditele se scumpesc din nou: BNM majorează rata de bază până la 10,5%
Fluxul de știri
0