Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Colac peste pupăză: O nouă bătaie de cap pentru Sandu și Gavriliță

© Sputnik / Mihai CarausProtestele agricultorilor în Chișinău, 17 decembrie 2020 - Arhiva
Protestele agricultorilor în Chișinău, 17 decembrie 2020 - Arhiva  - Sputnik Moldova, 1920, 15.02.2022
Abonare
Este evident că guvernanții nu fac față gravelor probleme cu care se confruntă țara, provocate de creșterea prețurilor la carburanți și energie. Colac peste pupăză, din primăvară se mai adaugă una: situația din agricultură.
CHIȘINĂU, 15 feb - Sputnik. Fostul deputat PPDA Alexandr Slusari spune că în ultimele săptămâni a participat la mai multe întruniri ale agricultorilor, care se află într-o situație dramatică din cauza scumpirilor la carburanți, dar a altor produse.
“Nu am făcut niciun secret din faptul că în ultimele săptămâni particip la mai multe întâlniri cu fermierii din diferite raioane. Situația în agricultură, pe fundalul unor scumpiri exorbitante la fertilizanți, pesticide, motorina, semințe, piese de schimb etc. este una foarte dificilă. Expansiunea economică agresivă a unor agroholdinguri, controlate din ofshor-uri, pune în pericolul existența mai multor sate din Moldova”, scrie Alexandr Slusari pe Facebook.
În același timp, agricultorii intenționează să constituie o organizație care să-i reprezinte în dialogul cu autoritățile și care ar fi fără afiliere și atitudini politice.
Slusari spune că la aceste întruniri producătorii agricoli au afirmat că nu se vor putea descurca fără ajutor de la stat.
“Agricultorii solicită de la guvernare un sprijin. Măcar cu restituirea accizelor la motorina, așa cum s-a promis în campania electorală”, afirmă fostul deputat.
Dar culmea, auzind că agricultorii vor să vină cu această revendicare – restituirea accizelor la motorină, guvernanții au recurs la amenințări. Unii deputați PAS i-au contactat pe liderii producătorilor agricoli făcându-le reproșuri.
Iată ce scrie Slusari: “Am rămas perplex de reacția bolnăvicioasă a unor deputați PAS în privința acestor adunări de lucru. După ele unii fermieri au primit telefoane de la aleșii poporului cu reproșuri și cu elemente de amenințări. Că la ei a ajuns informația despre întâlniri. Că ei vor verifica nu știu ce. Parcă s-au întrunit teroriști, dar nu agricultori!”, scris Alexandr Slusari pe Facebook.
автозаправка - Sputnik Moldova, 1920, 06.02.2022
Analize și opinii
Prețurile astronomice la benzină – marea escrocherie a guvernanților PAS
Fostul deputat PPDA afirmă că guvernanții PAS au preluat metodele lui Vladimir Plahotniuc: “Domnii deputați de la PAS, voi nu ați încurcat calendarul ? Suntem în anul 2022, nu în 2016-2019. Parcă a trecut perioada lui Plahotniuc! De unde atâta isterie ? Sau asistăm la reproducerea sistemului, când oamenii aveau frica să se întrunească și să discute liber?”.
După care Slusari îi compară pe cei de la PAS cu Vladimir Filat.
“În 2012 Filat dădea indicații directe comisarilor de poliție să monitorizeze activitatea producătorilor agricoli activi. Mai apoi Plahotniuc a încercat să controleze fiecare mișcare a organizațiilor fermierilor. În timpul lui Dodon un ministru i-a făcut pe agricultori protestatari bețivi, iar un prim-ministru i-a numit criminali. Acum parcă au fost declarate alte timpuri, dar vedem că apucăturile au rămas cele vechi. Cu asemenea abordare aveți doar de pierdut, domnii deputați!”, a mai afirmat Alexandr Slusari pe pagina sa de Facebook.
Deocamdată nimeni din cadrul majorității parlamentare PAS nu a venit cu reacții la afirmațiile fostul lor aliat politic Alexandr Slusari.
Fluxul de știri
0