Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

A scăzut incidența noilor cazuri de COVID-19: Ce prognoze au specialiștii

© Sputnik / Pavel Bednyakov / Accesați arhiva multimediaTest rapid antigen
Test rapid antigen - Sputnik Moldova, 1920, 08.02.2022
Abonare
Datele oficiale arată că săptămâna trecută a scăzut numărul infectărilor cu noul coronavirus. Astfel, în perioada 31 ianuarie - 6 februarie, au fost înregistrate peste 28 de mii de cazuri de COVID-19. Ce prognoze au specialiștii pentru următoarea perioadă.
CHIȘINĂU, 8 feb - Sputnik. În cadrul unei conferințe de presă, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi, a prezentat cele mai recente date privind situația epidemică din țară. Astfel, în prezent, în Moldova sunt 46 712 cazuri active de COVID-19. Săptămâna trecută s-au înregistrat 28 140 de cazuri de COVID-19.
Datele oficiale arată că incidența a constituit 754 de cazuri la 100 de mii de oameni, ceea ce este cu zece la sută mai puțin față de acum două săptămâni. Totuși, comparativ cu luna trecută, incidența este mai mare de 7,6 ori.
Directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, a precizat că în perioada 31 ianuarie - 6 februarie, rata de contagiozitate a fost de 0,89, fiind mai mică decât acum două săptămâni, când rata de contagiozitate era de 1,16. Totodată, directorul ANSP a menționat că în prezent, în spitalele din țară sun 241 de pacienți în stare gravă.
Este de menționat faptul că toate raioanele din țară se află sub cod roșu, cu excepția raionul Telenești, unde incidența este de 237 de cazuri la 100 de mii de oameni și a fost stabilit codul portocaliu.
Jelamschi a menționat că săptămâna trecută s-au înregistrat 134 de decese, în creștere cu 11%, comparativ cu perioada de acum două săptămâni.
Datele oficiale mai arată că în perioada menționată au fost depistate 124 de cazuri de import, cele mai multe fiind din România și Ucraina.
Directorul ANSP a menționat că datele prezentate zilnic de către Ministerul Sănătății nu reflectă cifra reală a cazurilor de COVID-19, deoarece mulți dintre cei care sunt asimptomatici nu merg să se testeze, astfel ei nu figurează în datele oficiale și continuă să răspândească virusul.
„Ceea ce vedem noi, considerăm că este partea superioară a icebergului și avem persoane care fac o formă ușoară, asimptomatică și consideră că nu este necesar să facă un test pentru a confirma prezența virusului”, a menționat directorul ANSP, Nicolae Jelamschi.
Nicolae Jelamschi susține că incidența noilor cazuri de COVID-19 a scăzut și datorită faptului că elevii au studiat două săptămâni de acasă. Totuși, directorul ANSP este de părere că elevii trebuia să continue studiile de la distanță pentru încă o săptămână pentru a mai reduce numărul de infectări noi. Jelamschi a precizat că odată ce elevii au revenit în băncile școlii, în perioada următoare, numărul cazurilor de COVID-19 va fi din nou în creștere.
Directorul ANSP a declarat că nu pot fi făcute prognoze pe termen lung, deoarece nu se știe cum și când se va termina valul cinci, dar a menționat că restricțiile trebuie să fie menținute în continuare pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus.
Datele oficiale mai arată că s-a micșorat și numărul femeilor însărcinate infectate cu noul virus. Săptămâna trecută au fost înregistrate 92 de cazuri în rândul gravidelor. Totodată, săptămâna trecută a scăzut și numărul copiilor bolnavi de COVID-19.
Directorul ANSP a menționat că rata vaccinării împotriva COVID-19 a scăzut cu 11 la sută. Astfel, aproape 30 la sută din populația adultă din țară s-a imunizat până acum.
 COVID  - Sputnik Moldova, 1920, 08.02.2022
Coronavirus
COVID-19 în Moldova: Câte cazuri au fost înregistrate pe 7 februarie
Fluxul de știri
0