Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Important pentru toți moldovenii care vor să călătorească în Franța: Noi reguli de intrare

© AFP 2024 / LUDOVIC MARINTestare la coronavirus în Franța
Testare la coronavirus în Franța - Sputnik Moldova, 1920, 04.02.2022
Abonare
Ambasada Republicii Moldova în Franța anunță noi reguli de intrare pe teritoriul Republicii Franceze. Iată care sunt acestea.
CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Franța impune noi condiții de călătorie, plasând Republica Moldova în zona portocalie a statelor cu risc epidemiologic sporit. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă plasat pe site-ul oficial al Ambasadei Republicii Moldova în Franța.
Potrivit Ambasadei, persoanele cu vârsta de la 12 ani care călătoresc în Franța din Republica Moldova trebuie să îndeplinească următoarele condiții din cele două cazuri.
În primul caz dacă persoanele sunt vaccinate - schema vaccinală trebuie să fie completă, cu un vaccin recunoscut de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și anume :
cel puțin 4 săptămâni după doza unică (Johnson & Johnson);
cel puțin 2 săptămâni după a doua doză (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield) sau cel puțin 2 săptămâni după o singură doza dacă ați avut un antecedent de Covid-19;
cel puțin 7 zile după o doză cu un vaccin ARNm (Pfizer sau Moderna) după vaccinarea cu un vaccin recunoscut de OMS.
Începând cu data de 30 ianuarie 2022, pentru ca schema vaccinală să fie completă, persoanele de la vârsta de 18 ani și o lună care doresc să intre pe teritoriul francez trebuie să fi primit o doză de vaccin suplimentară de tip ARN mesager cel târziu 9 luni după ultima doză administrată.
Astfel puteți călători în Franța fără motiv imperios.
La aeroport sau la trecerea de frontieră terestră, trebuie să prezentați testul PCR negativ sau un test antigenic (care detectă proteina N a SARS-CoV-2) realizat în laboratoriu cu cel mult 48 de ore înainte de plecare.
Va trebuie să completați o declarație pe onoare privind lipsa simptomelor de infectare cu Covid-19 și lipsa contactului cu persoane confirmate pozitiv cu Covid-19.
În cazul prezenței simptomelor, se va aplica măsura de autoizolare.
În al doilea caz dacă persoanele nu sunt vaccinate, dar face parte din următoarele categorii de călători pentru care se permite intrarea în Franța din afara spațiului european;
La aeroport sau la trecerea de frontieră terestră, trebuie să prezentați testul PCR negativ sau un test antigenic (care detectă proteina N a SARS-CoV-2) realizat în laboratoriu cu cel mult 48 de ore înainte de plecare.
Va trebuie să completați o declarație pe onoare privind lipsa simptomelor de infectare cu Covid-19 și lipsa contactului cu persoane confirmate pozitiv cu Covid-19.
De asemenea, să completați o declarație privind acordul de a fi supus unui test antigenic sau a unui examen biologic de depistare virologică care va fi realizat la sosirea în Franța. Prealabil e necesar de completat formularul pe site-ul https://passager.serveureos.org/
La sosirea în Franța veți fi plasat în regim de autoizolare de 7 zile la o adresă determinată, măsură care va fi verificată. Prin urmare, va trebui să prezentați un justificativ de domiciliu sau gazdă (rezervare la hotel) adaptate pentru autoizolare. În plus, va trebui să completați o declarație privind efectuarea un test PCR la finalul perioadei de autoizolare.
Categoriile de călători pentru care se permite intrarea în Franța din afara UE în cazul nevaccinării:
1.
Cetățean francez, precum și soțul/soția acestuia (căsătorit, parteneriat civil, concubinaj, cu prezentarea justificativelor) și copiii lor;
2.
Cetățean al Uniunii Europene sau al unei țări asociate, precum și soțul/soția acestora (căsătorit, uniune civilă, partener, la prezentarea justificativelor) și copiii lor, care își au reședința principală în Franța;
3.
Cetățean al unei țări terțe, titular al unui permis de ședere francez sau european sau al unei vize de lungă ședere, având reședința principală în Franța, sau cei care tranzitează Franța pentru a ajunge în țara de reședință din UE sau a unei țări asociate;
4.
Cetățean al unei țări terțe care deține o viză de lungă ședere eliberată în temeiul reîntregirii familiale sau a reîntregirii familiale a refugiaților. Beneficiari de protecție subsidiară și apatrizi;
5.
Profesionist străin din domeniul sănătății care contribuie la lupta împotriva Covid-19, precum și soțul/soția acestora (căsătorit, uniune civilă, partener, la prezentarea justificativelor) și copiii lor sau profesionist în domeniul sănătății recrutat ca stagiar asociat;
6.
Cetățean al unei țări terțe care deține o viză de lungă durată de tip „pașaport de talent” VLS, precum și soțul/soția acestuia (căsătorit, parteneriat civil, concubinaj, cu prezentarea justificativelor) și copiii lor;
7.
Student înscris la cursuri de limba franceză ca limbă străină în cadrul înscrierii la studii universitare sau admis la concurs universitar sau înscris la studii universitare pentru anul de studii 2021-2022. Cercetător care se stabilește în Franța la invitația unui laborator de cercetare pentru activități de cercetare care necesită prezența sa fizică, precum și soțul/soția acestuia (căsătorit, parteneriat civil, concubinaj, cu prezentarea justificativelor) și copiii lor;
8.
Lucrători sau prestatori de servicii de transport terestru, maritim și aerian, inclusiv șoferii oricărui vehicul care transportă bunuri destinate utilizării pe teritoriul Franței, precum și cei care tranzitează Franța sau călătoresc pentru a ajunge la locul de plecare sau instruire;
9.
Cetățean străin care se află în funcție într-o misiune diplomatică sau consulară sau organizație internațională cu sediul în Franța, soțul/soția și copiii acestora sau cetățean străin care se află în Franța din motiv profesional imperios, în baza unui ordin de misiune emis de statul de origine ;
10.
Cetățean al unei țări terțe, în tranzit mai puțin de 24 de ore în zona internațională.
Minorii de la 12 ani care nu sunt vaccinați, dar sunt însoțiți de un adult vaccinat, nu vor trebui să prezinte atestările și declarațiile sus-menționate. Prezentarea testului PCR sau antigenic rămâne în vigoare.
Fluxul de știri
0