Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Ion Ceban: Ministerul Sănătății limitează posibilitatea testării pentru covid

© Inquam Photos / GEORGE CALINTestare coronavirus
Testare coronavirus - Sputnik Moldova, 1920, 28.01.2022
Abonare
Primarul Capitalei Ion Ceban susține că Ministerul Sănătății a emis o scrisoare prin care le cere lucrătorilor medicali să reducă numărul de teste PCR efectuate zilnic. În context, edilul-șef a numit ministerul de resort - „Ministerul absurdului”.
CHIȘINĂU, 28 ian - Sputnik. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Capitalei Ion Ceban își manifestă nemulțumirea față de o nouă decizie a autorităților din Sănătate. Acesta a declarat că conducătorii instituțiilor medicale au primit o scrisoare prin care li se solicită reducerea numărului de teste PCR efectuate zilnic.
Mai exact, pot fi efectuate câte 100 de teste PCR pe zi la fiecare instituție medico-sanitară. Edilul-șef a precizat că în contextul în care crește numărului celor infectați cu noul coronavirus și tot mai mulți solicită efectuarea testării, această decizie este „stupidă”. În context, Ion Ceban a numit Ministerul Sănătății - „Ministerul Absurdului”.
Ion Ceban a mai scris că în condițiile create, oamenii sunt nevoiți să meargă la laboratoarele private și să scoată din buzunar până la 800 de lei pentru un test.
Totodată, edilul-șef a venit cu câteva sfaturi pentru Ministerul Sănătății, oferite de către specialiști:
„Dispuneți activitatea 24/24 a celor trei laboratoare publice unde se efectuează teste PCR în Chișinău (din subordinea Dvs directă);
Identificați, instruiți și motivați resursele umane/personal suplimentar de laborator;
Procurați imediat teste PCR și asigurați rezerve de stocuri - cererea este și va rămâne mare.
Dispuneți, prin proiecte investiţionale finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, procurarea echipamentelor și organizarea laboratoarelor PCR în fiecare Asociație Medicală Teritorială din Chișinău.
Asigurați cu teste rapide suficiente și dispuneți testarea în masă a populației, fără îndreptare de la medicul de familie.
Dispuneți soluții imediate pentru testarea PCR sistematică a personalului medical - riscăm să rămânem fără cadre medicale în spitale și policlinici din cauza infectărilor masive a acestora în lipsa unor reglementări de testare”, a scris Ceban.
Primarul Capitalei a adăugat că Primăria Chișinău va contribui la renovarea spațiilor și infrastructurii pentru laboratoarele publice, la fel, va inaugura și la nivel municipal un laborator PCR în cadrul spitalului “Sf. Treime”.
În context, Ceban le-a sugerat celor de la Ministerul Sănătății să dispună activiarea imediată a secțiilor COVID pentru copii în instituțiile republicane și raionale, deoarece în municipiu nu mai sunt locuri pentru internarea copiilor. Totodată, pentru adulți, municipalitatea este gata să activeze Centrul COVID de la Moldexpo, în caz de necesitate majoră.
Палатки для тестов на COVID в Кишиневе - Sputnik Moldova, 1920, 27.01.2022
Coronavirus
COVID-19 în Moldova: Câte cazuri noi de infectare sunt astăzi
Fluxul de știri
0