Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Perchezițiile de la ANI: Ce au ridicat procurorii din casa și biroul șefei

© Sputnik / Mihai CarausANI
ANI - Sputnik Moldova, 1920, 27.01.2022
Abonare
Procuratura Anticorupție anunță rezultatele perchezițiilor efectuate astăzi la reprezentanții Autorității Naționale de Integritate.
CHIȘINĂU, 27 ian - Sputnik. Nouă percheziții au fost efectuate în cadrul unei cauze penale, pornită conform bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu în care este vizată președinta Autorității Naționale de Integritate și o angajată din cadrul acestei instituții.
Procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul președintei ANI, în automobilul de serviciu și automobilul personal al acesteia, precum și în biroul de serviciu din incinta ANI. De asemenea, perchezițiile au avut loc la domiciliul unei angajate de la ANI și în două birouri de serviciu utilizate de aceasta din incinta ANI, precum și la sediul celor doi agenți economici cu care au fost încheiate contractele.
Șefa ANI și angajata instituției, prin acțiunile lor, ar fi cauzat instituției publice un prejudiciu în valoare totală de 126 570 de lei.
"Într-un caz, președinta ANI și angajata instituției sunt cercetate pentru că ar fi achitat servicii în valoare de 29 570 de lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii", se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.
Într-un alt caz, persoanele sunt cercetate pentru că, acționând contrar atribuțiilor de serviciu, în timp scurt după ce de către un agent economic contractat a fost efectuată reparația și instalarea ușilor în edificiul ANI, din motivul că nu le-a plăcut caracteristicile ușilor, contrar prevederilor legale au contractat un alt agent economic de la care au cumpărat alte șapte uși în valoare de 97 de mii de lei.
Rodica Antoci - Sputnik Moldova, 1920, 27.01.2022
Societate
Percheziții matinale: Procurorii au descins la domiciliul șefei ANI
În această cauză nu a fost reținută nicio persoană, iar celor două învinuite li-au fost înmânate citații pentru a fi audiate în calitate de bănuiți în săvârșirea infracțiunii enunțate. Audierea este programată pentru 1 februarie.
Totodată, Procuratura reiterează că, acțiunile de urmărire penală desfășurate astăzi de către procurorii anticorupție nu au nici o legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către reprezentanții ANI în procesul de control al averilor și intereselor personale ale persoanelor publice.
Amintim că Procurorii Anticorupție au descins în această dimineață cu percheziții la domiciliul Rodicăi Antoci, șefa Autorității Naționale de Integritate.
Fluxul de știri
0