Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Moldova va primi un ajutor nerambursabil de o sută de milioane de euro: De unde vin banii

© AFP 2024 / PHILIPPE HUGUENEuro banknotes
Euro banknotes - Sputnik Moldova, 1920, 26.01.2022
Abonare
Republica Moldova va primi o sută de milioane de euro sub formă de asistență nerambursabilă.
CHIȘINĂU, 26 ian - Sputnik. Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi cel al României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România pentru țara noastră a fost aprobat. Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că banii vor fi utilizați în proiecte din diverse domenii.

„Acordul a expirat, dar România a decis să încheiem un nou acord de o sută de milioane și nu o sumă mai mică”, a precizat premierul.

Semnarea Acordului este planificată pentru data de 11 februarie, atunci când este programată ședința comună a Guvernelor celor două state.
Acordul cuprinde prevederi care vizează dezvoltarea cooperării în domenii de activitate cum ar fi sectorul energetic, infrastructura de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare, precum și turism.
Acordul are ca obiectiv stabilirea condițiilor și a mecanismelor în baza cărora România poate acorda asistență tehnică și financiară de la bugetul de stat în beneficiul Republicii Moldova. Noul Acord va îndeplini funcțiile Acordului semnat la 27 aprilie 2010, care a ieșit din vigoare la 28 martie 2021.
Examen, studenți la medicină - Sputnik Moldova, 1920, 21.01.2022
Societate
Decis: Diplomele de studii din Moldova vor fi recunoscute în România
Fluxul de știri
0