Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Horoscop 2022 pentru toate zodiile: Cine vor fi cei mai norocoși

© Pixabay / herwigclaeys0Гороскоп
Гороскоп - Sputnik Moldova, 1920, 27.12.2021
Abonare
Horoscop 2022 pentru toate zodiile - noul an vine cu multe surprize. Unii nativi vor avea noroc la bani, alții la dragoste. Astrologul Cristina Oxentii a oferit detalii despre cum va fi anul 2022 pentru fiecare zodie în parte.
Anul 2022 va fi unul favorabil pentru fiecare zodie în parte, dar cei mai norocoși vor fi totuși nativii din Taur și Pești. Astrologul Cristina Oxentii a vorbit în cadrul studioului Sputnik Moldova despre surprizele la care s-ar putea aștepta fiecare nativ.
Berbec
„Vara va fi timpul vostru, dar până atunci vă recomand să analizați strategic toate activitățile pe care doriți să le faceți, iar acțiunile ample să le lăsați pentru perioada 11 mai - 20 octombrie”, a spus Cristina Oxentii.
Taur
„Zodia care va profita din plin de anumite schimbări. (...) Timp de un și jumătate aveți posibilitatea să faceți schimbări radicale în viața voastră. Dacă în ultimii doi ani ați simțit că ați stat pe blocaj, lucrurile mergeau, dar mergeau cu viteză minimă, atunci să știți că 2022 lucrurile vor merge mult mai ușor pentru voi și se va menține un an mai ușor și cu progrese”, a spus Cristina Oxentii.
Gemeni
„În următorul an, acești nativi se vor simți mai ușurați. A trebuit să rezolvați până acum o grămadă de lucruri, dar în următorul an lucrurile se ușurează chiar dacă eclipsele nu se produc în semnul vostru. Vezi avea un Jupiter în Pești care o să vă aducă beneficii la nivel de îmbunătățirea statutului și carieră. E un an al autorealizării”, a spus Cristina Oxentii.
Rac
„Nativii din rac vor fi direcționați către continuarea studiilor superioare, lărgirea orizontului, publicarea materialelor științifice. Veți fi axați să faceți studii chiar și online. E un an cu călătorii și deplasări de serviciu și tot ce ține de studierea limbilor străine, integrarea culturilor străine”, a spus Cristina Oxentii.
Leu
„Acești nativi vor avea poftă de cumpărături considerabile și costisitoare. S-ar putea să-și dorească să ia mai multe credite din cauza acestor pofte, dar trebuie să fie atenți dacă sunt capabili să achite aceste credite sau nu. E un an foarte bun pentru proiecte de start-up”, a spus Cristina Oxentii.
Fecioară
„Acești nativi vor beneficia de intensificarea relațiilor umane. În cazul în care lucrați și aveți contact cu clienții, atunci să știți că numărul lor se va mări, prin urmare și numărul banilor se va mări. Parteneriatele se vor intensifica. Veți scăpa de relațiile toxice”, a spus Cristina Oxentii.
Balanță
„Veți avea parte de ore suplimentare de lucru, extra-activități și putere de acțiune. Unii dintre voi, în cazul în care aveți situație materială foarte bună și un job foarte bun, atunci veți avea nevoie să vă luați un ajutor bonă, șofer, asistenți și așa mai departe. Numărul angajaților dumneavoastră va crește. Cresc obligații față de angajați sau angajatori, față de copii sau față de părinți”, a spus Cristina Oxentii.
Scorpion
„Va fi un an plin de noroc. Vor fi evenimente marcante în viața voastră legate de situații din trecutul vostru. O să aveți parte de mult romantism și o să vă ofere posibilitatea să fiți fericiți. E o perioadă frumoasă pentru apariția copiilor”, a spus Cristina Oxentii.
Săgetător
„Săgetătorii sunt relaxați. Vor fi mai ușurați pentru că un an și jumătate au fost mai tot timpul cu mâna pe puls, au făcut schimbări radicale în viața lor. 2022 vine să vă relaxeze pe acest fon. Vă veți axa foarte mult pe planul familie, pe casă, pe rădăcini. Vă veți axa poate pe imobil, fie o achiziție, fie să lărgiți imobilul. Extindeți casa și se lărgește familia. Vine un membru nou în familia voastră”, a spus Cristina Oxentii.
Capricorn
„Stelele vor fi mai binevoitoare în 2022. O simțiți în aura voastră că ați crescut foarte, foarte mult și vor fi suficiente evenimente în viața voastră, oameni care o să vă aducă în lumină. Lumină în capătul tunelului pentru acești nativi. Veți fi axați pe comunicare, pe relație cu străinii, veți fi în căutarea sensului vieții”, a spus Cristina Oxentii.
Vărsător
„Sectorul material va avea de beneficiat în 2022. Dacă aveți lucruri frumoase de făcut, le puteți face până în vară și apoi la sfârșitul anului. Axați-vă pe câștiguri, munciți cât aveți de muncit pentru că Jupiter o să vă aducă beneficii la capitolul material. Cei care au o afacere, în 2022 o vor putea extinde”, a spus Cristina Oxentii.
Pești
„Vă veți bucura din plin de diferite schimbări, oportunități pe diferite sectoare ale viații pentru că acest Jupiter vine în semnul vostru. Dacă vi s-a deschis ușa, atunci mergeți și gustați din fiecare beneficiu”, a spus Cristina Oxentii.
Simbolul anului 2022 - Sputnik Moldova, 1920, 27.12.2021
Societate
Cum va fi anul Tigrului de Apă: Previziunile astrologilor pentru anul 2022
Astrologul a menționat că în 2022 Mercurul va retrograda de patru ori:
14 ianuarie - 4 februarie
10 mai - 3 iunie
10 septembrie - 2 octombrie
29 decembrie - 18 ianuarie 2023
„Nu se recomandă de făcut shopping în această perioadă, nu cumpărați bilete la agenții de turism, la avion pentru că nu o să mergeți, o să anulați, o să pierdeți banii. Nu cumpărați obiecte prețioase și nu semnați documente importante în niciun caz. Nu vor fi de durată. Fiți atenți la drum”, a precizat Cristina Oxentii.
Este de menționat faptul că în 2022, culorile norocoase sunt: albastru, negru, verde, roșu, galben.
Fluxul de știri
0