Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câțiva mari producători, deconectați de la canalizare: Ceban reclamă un atac raider

© Sputnik / Максим Богодвид / Accesați arhiva multimediaActivitatea serviciilor comunale
Activitatea serviciilor comunale - Sputnik Moldova, 1920, 15.12.2021
Abonare
Primarul Chișinăului avertizează marii producători din industria alimentară că ar putea fi deconectați de la serviciul de canalizare publică.
CHIȘINĂU, 15 dec - Sputnik. Cei mai mari agenți economici din industria alimentară din Chișinău ar putea fi deconectați de la serviciile de canalizare începând de luni, 20 decembrie.
Avertizarea a fost făcută de primarul Chișinăului, Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit edilului-șef, asupra SA „Apă Canal” ar fi avut loc un atac rider. Ceban spune că Inspectoratul pentru Protecția Mediului ar cere de la „Apă Canal” peste 10 milioane de lei amendă pentru că ar fi depistat substanțe interzise în apa deversată de la societatea pe acțiuni.

„Dacă cei de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu anulează „jupuierea” SA Apă Canal de 12 milioane de lei, care trebuie să fie achitați de către întreprindere pe motive alogice, acoperindu-se cu așa numita lege, atunci de săptămâna viitoare, și anume din ziua de luni, cei mai mari agenți economici din industria alimentară vor fi deconectați de la rețeaua de canalizare publică”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a specificat că anume de la aceste întreprinderi producătoare deversările în canalizarea publică au o concentrație sporită, deși agenții economici respectivi sunt atenționați și chiar periodic deconectați pentru încălcarea normelor.

„Aceștia trebuiau să aibă stații de pre-epurare pe teritoriul său, controlul cărora și gestionarea acestui proces, al instalării și amenajării, este în sarcina autorităților centrale abilitate”, a mai spus Ion Ceban.

Primarul afirmă că Inspectoratul de Mediu ar fi luat probe de la Stația de Epurare încă în luna septembrie, iar rezultatele au venit abia în decembrie, astfel SA „Apă Canal” ar fi fost amendată cu 12 milioane de lei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu a răspuns deocamdată la acuzațiile lui Ion Ceban.
Transport public - Sputnik Moldova, 1920, 07.12.2021
Societate
Ion Ceban despre prețul la transportul public: Se va scumpi călătoria din 2022
Fluxul de știri
0