Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin: Guvernul rus era plin de ofițeri CIA

© POOL / Accesați arhiva multimediaVladimir Putin
Vladimir Putin - Sputnik Moldova, 1920, 13.12.2021
Abonare
În anii ‘90 și începutul anilor 2000, guvernul rus era plin de ofiţeri CIA, iar aceștia au trebuit în cele din urmă „înlăturaţi” și trimiși înapoi în SUA, a spus președintele rus Vladimir Putin.
BUCUREŞTI, 13 dec – Sputnik, Doina Crainic. Vorbind în cadrul unei reuniuni a Consiliului pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului, Putin a folosit exemplul referitor la americanii din cadrul guvernului rus pentru a ilustra modul în care state străine încearcă să se amestece în afacerile interne ale țării.
„La începutul anilor 2000, îi înlăturasem deja pe toţi, dar la mijlocul anilor ‘90, după cum s-a dovedit mai târziu, aveam cadre ale Agenției Centrale de Informații din SUA care erau consilieri și chiar angajați oficiali ai guvernului rus”, a explicat Putin, citat de RT.
„Au fost ulterior urmăriți în justiţie în Statele Unite pentru încălcarea legii SUA și pentru că au participat la privatizare în timp ce erau angajați ai CIA lucrând pentru noi”, a adăugat președintele.
Potrivit lui Putin, unii specialiști americani lucrau la instalațiile de arme nucleare rusești și chiar aveau pe birou cu steagul SUA.
„Locuiau şi lucrau acolo. Nu aveau nevoie de instrumente atât de subtile de interferență în viața noastră politică pentru că oricum controlau totul”, a spus Putin.
Nu este prima dată când Putin acuză America de amestec în afacerile interne ale Rusiei, mai ales imediat după căderea Uniunii Sovietice și privatizarea activelor deținute de guvern. În 2013, președintele a afirmat că ofițeri CIA au lucrat în anturajul lui Anatoli Ciubais, viceprim-ministrul care a supravegheat procesul de privatizare.
La începutul acestui an, Ruslan Hasbulatov, fostul președinte al parlamentului rus, a susținut că primul președinte rus, Boris Elțin, a fost înconjurat de „sute” de agenți CIA care i-au spus ce să facă pe tot parcursul mandatului său. Hasbulatov a susținut chiar că Elțin trimitea în SUA oficiali din domeniul securității și șefi de departamente pentru ca americanii să-i poată „examina” și „să trimită concluzii”.
Fluxul de știri
0