Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Ce se va întâmpla cu prețul la apartamente până în primăvara anului 2022 - expert

© Sputnik / OsmatescoBloc locativ
Bloc locativ - Sputnik Moldova, 1920, 22.11.2021
Abonare
Expertul în imobiliare Petru Oleinic a comentat pentru Sputnik Moldova evoluția prețurilor la apartamente, case și terenuri.
CHIȘINĂU, 22 nov - Sputnik. Imobilele continuă să se scumpească în Moldova. Expertul de profil Petru Oleinic a declarat în emisie la Radio Sputnik Moldova că această tendință se va menține cel puțin până în primăvara anului 2022.
"În acest moment, creșterea prețurilor continuă. Și, în opinia mea, va continua cel puțin până în primăvara anului viitor, iar după aceea cred că va urma o perioadă de stabilizare", a spus Oleinic.
Întrebat de ce anume până în primăvară, expertul a răspuns că acum este o perioadă destul de instabilă și este foarte greu de făcut prognoze pentru mai mult de 3-6 luni.
„Având în vedere chiar și evenimente extrem de negative, există o anumită inerție pe piața imobiliară. Chiar și evenimentele legate de creșterea prețului gazelor se vor reflecta pe piața imobiliară cu o anumită întârziere. De regulă, intervalul este de 3-6 luni. Până în primăvară, tendința de creștere a prețurilor imobiliare va continua. să vedem cum va supraviețui economia, țara acestui stres", a menționat expertul.

Care apartamente se scumpesc mai tare

Oleinic a spus că apartamentele din Chișinău devin din ce în ce mai scumpe atât pe piața primară, cât și pe cea secundară. Prețurile pentru terenuril au crescut și ele.
"Tendința de creștere a pieței imobiliare se desfășoară acum pe toate segmentele acesteia. Dar vorbim de marile orașe, adică de apartamente, case și terenuri din Chișinau și Bălți", a spus expertul.
Specialistul a atras atenția și asupra faptului că și terenurile agricole se scumpesc vertiginos.
Fluxul de știri
0