Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

O minoră și un tânăr, obligați să se prostitueze: Aveau până la opt clienți pe zi

© Pixabay / efesFată
Fată - Sputnik Moldova, 1920, 02.11.2021
Abonare
O adolescentă și un tânăr au fost obligați să presteze servicii sexuale contra cost. Oamenii legii au oferit detalii pe marginea acestui caz.
CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. Două tinere de 20 de ani din raioanele Florești și Sângerei au fost reținute de către oamenii legii, fiind suspectate de trafic de ființe umane, inclusiv copii, în scop de exploatare sexuală comercială.
Mai exact, acestea, pe parcursul anului 2021, au racolat o minoră de 16 ani și un tânăr de 19 ani pe care i-au obligat să presteze servicii sexuale. Ambele victime fac parte din categoria persoanelor social-vulnerabilă, adolescenta fiind crescută doar de bunică, iar băiatul fiind dintr-un orfelinat.
Suspectele au adăpostit victimele într-un apartament din Chișinău. Ulterior, sub pretextul că este nevoie să fie achitată chiria pentru apartament, să fie procurate produse alimentare, dar și pentru alte utilități, minora și tânărul au fost determinați să presteze servicii sexuale contra cost.
Atât minora, cât și tânărul de 19 ani erau obligați să întrețină relații sexuale cu clienții identificați prin intermediul unui site de anunțuri.

”Pentru un act sexual, beneficiarii serviciilor sexuale achitau sume între 500 și 1500 de lei. Pe parcursul zilei, victimele deserveau de la 5 până la 8 clienți, banii fiind acumulați de către traficanți fără a se împărți cu victimele, ele fiind doar hrănite”, este menționat în comunicatul emis de Poliție.

În urma acțiunilor întreprinse de către oamenii legii, în data de 22 octombrie cele două individe au fost reținute, iar victimele au fost cazate în Centrul de plasament specializat pentru acordarea asistenței corespunzătoare, inclusiv medicale. Una dintre victime a fost testată pozitiv la HIV/SIDA.
Pe acest caz, forțele de ordine au inițiat două cauze penale, iar persoanele suspecte au fost reținute și se află în arest pe un termen de 30 de zile. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 20 de ani de închisoare.
Actualmente, Poliția continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor comiterii infracțiunii și altor persoane implicate în acest caz, dar și identificarea altor victime.
Femeie însărcinată - Sputnik Moldova, 1920, 02.11.2021
Societate
A fost găsită mama fătului descoperit mort în veceul unei întreprinderi din Capitală
Fluxul de știri
0