Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Restricții tot mai dure în România: Ce decizii au luat autoritățile din țara vecină

© Inquam Photos / GEORGE CALINPolițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipului București merg prin piața Obor pentru a se asigura că oamenii poartă măști pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2
Polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipului București merg prin piața Obor pentru a se asigura că oamenii poartă măști pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2 - Sputnik Moldova, 1920, 23.10.2021
Abonare
Situația epidemică din România devine tot mai alarmantă pe zi ce trece, iar autoritățile statului vecin au decis să instituie noi restricții pentru a opri răspândirea noului coronavirus.
CHIȘINĂU, 23 oct - Sputnik. Nunțile, botezurile, conferințele, workshop-urile, dar și alte evenimente private sunt interzise în România pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, magazinele vor activa cu un program limitat între orele 05:00 și 21:00, cu excepția serviciilor de livrare. Elevii intră într-o vacanță de două săptămâni. Acestea sunt doar câteva restricții impuse în România, care vor intra în vigoare din 25 octombrie.
Noile restricții ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din România vin în contextul unui număr tot mai mare de cazuri noi de COVID-19.
Conform hotărârii, accesul în magazinele nealimentare se va face numai în baza certificatului verde. Adică, doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care au anticorpi, vor putea intra în aceste unități comerciale.
Totodată, copiii care au o vârstă ce nu le permite vaccinarea împotriva COVID-19 pot intra în magazinele nealimentare numai dacă sunt însoțiți de un adult care are certificat de vaccinare valabil sau este trecut prin boală. Este de menționat faptul că în magazinele alimentare din mall-uri, nu se mai poate intra decât în bază de certificat.
Decizia CNSU din România mai prevede și o vacanță pentru elevi, pentru 14 zile. Totodată, grădinițele rămân deschise. În instituțiile publice din România se va putea intra doar în baza unui certificat verde, ceea ce înseamnă că persoana trebuie să fie vaccinată, testată sau să aibă anticorpi la COVID-19.
Conform hotărârii, în intervalul orelor 22:00 și 05:00, pe străzile din România vor putea circula doar cei care au certificatul verde, persoanele care se deplasează în interes profesional, medicii care acordă asistență medicală, cei care se află în tranzit pe teritoriul țării vecine, dar și persoanele care merg să se vaccineze sau care mers să îngrijească de un copil sau de o persoană cu necesități speciale.
Cafenelele și restaurantele pot activa la o capacitate de 50% , în intervalul orelor 05:00 și 21:00. Farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Totodată, în România va fi interzisă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor. Totodată, nunțile, botezurile, mesele festive, cursurile de instruire, workshop-urile și conferințele, precum și a concertele și spectacolele organizate în alte spații deschise sau închise, cu excepția celor special destinate, sunt interzise pentru 30 de zile.
Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920, 22.10.2021
Coronavirus
Șocant - 7424 de morți de COVID până astăzi
Conform datelor oficiale, în România au fost înregistrate 1,53 de milioane de cazuri de COVID-19, iar peste 43 800 de persoane s-au stins din viață din cauza complicațiilor date de COVID-19.
Fluxul de știri
0