Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Trei liceeni din România au fost reținuți pentru tentativă de viol în școală

© Sputnik / Mihai CarausSecția poliție nr 7
Secția poliție nr 7 - Sputnik Moldova, 1920, 23.10.2021
Abonare
Caz cutremurător în Constanța. Trei elevi ai unui liceu sunt suspectați că ar fi încercat să-și violeze o colegă de 16 ani chiar în incinta școlii.
CHIȘINĂU, 23 oct - Sputnik. Cei trei liceeni au vârstele de 15, 16, respectiv 17 ani, anunță agenția Agerpres. Ei au fost reținuți pe un termen de 24 de ore și se află acum la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție.
Adolescenta de 16 ani a anunțat poliţia că ar fi fost agresată sexual de mai mulţi tineri, în timp ce se afla pe holul liceului la care studiază. În acest caz a fost deschis un dosar penal.

"În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, la data de 22 octombrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, pe numele a trei tineri, de 15, 16, respectiv 17 ani. După administrarea probatoriului în cauză, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol", se menționează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa, potrivit Agerpres.
Fluxul de știri
0