Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Situație dramatică în Capitală: Urmează un colaps pentru sistemul de sănătate

© AFP 2024 / JEAN-PHILIPPE KSIAZEKspital, imagine simbol
spital, imagine simbol - Sputnik Moldova, 1920, 21.10.2021
Abonare
Experții au prognoze sumbre privind situația epidemiologică din Capitală. Nu mai sunt locuri în spitale pentru pacienții cu COVID-19, iar personalul medical este la limită.
CHIȘINĂU, 21 octombrie - Sputnik. Situația epidemiologică din Capitală devine tot mai alarmantă, iar experții au prognoze sumbre pentru următoarele luni.
Se întâmplă în condițiile în care zilnic cresc cazurile de infectare și decese provocate de coronavirus, iar sistemul medical se confruntă cu o lipsă de cadre. În ultimele săptămâni numărul cazurilor de coronavirus a depășit zilnic cifra de 1 500, iar ieri au ajuns la 2 068.
Despre situația dramatică din Capitală a vorbit șeful interimar al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău.

"Suntem într-o situație dramatică și este extrem de complicat în legătură cu acest nou val pandemic. Suntem în creștere a numărului de infectări zilnice și cel mai tragic e că avem creșterea numărului de decese. Toate spitalele din Chișinău sunt mobilizate ca spitale strategice de COVID-19. Avem dificultate cu paturile în staționar pentru pacienții de COVID-19", a spus Gîlcă.

Se atestă o situație complicată și în legătură cu paturile din secțiile de terapie intensivă, unde nu mai sunt locuri libere.
Gîlcă susține că majorarea numărului de cazuri de infectare ar fi din cauza tulpinii Delta.
"Se adeverește faptul că acest val este cel mai contagios și mai ușor se infectează persoanele nevaccinate. Înțelegem că nu avem posibilitatea de depistare a tulpinii Delta, iar Moldova efectuează aceste teste la un laborator din Germania", a spus Gîlcă.
Operație, medici, intervenție chirurgicală - Sputnik Moldova, 1920, 21.10.2021
Coronavirus
Votat în prima lectură: Lucrătorii medicali nevaccinați nu vor primi indemnizația unică
Șeful interimar al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate susține că spitalele din țară au probleme cu lipsa cadrelor medicale, iar unii medici lucrează câte 2-3 ture consecutiv pentru a salva viețile omenești.
"Am sperat că luna octombrie va fi luna culminantă a pandemiei. Toate resursele umane din spitale sunt epuizate. Este nevoie de asistente medicale și medici. Experții spun că urmează un colaps pentru sistemul de sănătate din municipiu”, a declarat Gîlcă.
Potrivit funcționarului, unica soluție în lupta cu pandemia de coronavirus rămâne vaccinarea populației.
De la începutul pandemiei de coronavirus în țara noastră s-au îmbolnăvit peste 321 682 de persoane, iar 7 346 au murit.
Fluxul de știri
0