Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Surpriză la „Tu ești super!”: Reprezentanta Moldovei a revenit în concurs

© Sputnik / Mihai CarausMaria Șumeiko
Maria Șumeiko - Sputnik Moldova, 1920, 10.10.2021
Abonare
Maria Șumeiko a fost susținută de artistul rus originar din Moldova Aleksandr Oleșko.
CHIȘINĂU, 10 oct – Sputnik. Revenire spectaculoasă a reprezentantei Moldovei în semifinala concursului „Tu ești super”, ea a fost întoarsă împreună cu alți patru concurenți.
Moldoveanca a reușit iarăși să cucerească juriul cu vocea și maniera sa interpretativă, obținând cea mai înaltă apreciere din partea tuturor celor patru jurați.
Surpriza a fost și mai mare atunci când pe scenă a apărut actor rus de teatru și film, prezentatorul TV, interpretul Aleksandr Oleșko, originar din Chișinău, care a venit să o susțină pe interpreta din Moldova. Astfel, Maria a mai interpretat o dată piesa, de data aceasta împreună cu Oleșko și membrul juriului Alexei Vorobiov, făcând în trei un show de zile mari. Interpreta noastră a fost aplaudată îndelung de public.
După prima semifinală din această seară, conform regulilor concursului, doar patru concurenți au acces în finală. Din păcate, printre ei nu este și Maria, însă oricum o felicităm pentru evoluția spectaculoasă în competiție.
Мария Шумейко - Sputnik Moldova, 1920, 05.09.2021
„Tu ești super!”: Maria Șumeiko din Moldova a cucerit juriul
Amintim că Maria Șumeiko a evoluat chiar în prima ediție din sezonul jubiliar al competiției vocale „Tu ești super!”. Atunci, nota maximă pe care a obținut-o nu i-a asigurat însă accesul în următoarea etapă a competiției. Iată însă că organizatorii au întors-o în semifinala showului.
Anterior și alți reprezentanți ai Moldovei au participat la concursul internațional. În primul sezon al competiției, publicul a fost cucerit de Cristina Covalenco, în vârstă de 16 ani, de la internatul Ceadîr-Lunga și de Anna Ierhan, în vârstă de 8 ani, de la internatul din satul Cărpineni.
În 2017, la concursul „Tu ești super! Dansuri” Moldova a fost reprezentată de Tatiana Untilova, Olga Șumeiko și Emilia Danici de la casa de copii de tip familial din orașul Bender.
În 2018, în al doilea sezon al proiectului „Tu ești super!” a participat Maxim Gnatiuc în vârstă de 18 ani, din orașul Bălți, care a ajuns până în semifinală.
Iar anul trecut, în sezonul patru, Moldova a fost reprezentată de Anastasia Lisovaia. Mica interpretă a reușit să ajungă în semifinală, dar nu a reușit să urce și mai sus.
Maria Șumeiko - Sputnik Moldova, 1920, 06.09.2021
Maria Șumeiko, despre experiența la „Tu ești super” - Anul viitor vreau să ajung în finală
Concursul internațional "Tu ești super!" este organizat de compania de televiziune NTV și Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik, cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse. Proiectul oferă copiilor rămași fără îngrijire părintească șansa de a-și îndeplini visele.
Premiera concursului de muzică „Tu ești super!” a avut loc la NTV pe 11 februarie 2017. Chiar de la primele emisiuni, proiectul a devenit unul dintre cele mai populare showuri de talente.
De atunci, proiectul „Tu ești super!” a ajutat sute de tinere vedete să-și descopere talentele vocale și să facă primii pași în cariera muzicală profesionistă. Unii dintre participanți și-au îndeplinit visele și și-au găsit părinți.
În acest an regulile concursului „Tu ești super!” s-au schimbat puțin: în sezonul jubiliar în continuare participă copii din familii adoptive, internate și orfelinate. Dar în acest an împreună cu ei pe scenă vor evolua în premieră copii din familii numeroase, cu cinci sau mai mulți copii. În total, în sezonul cinci vor evolua 51 de concurenți
Din componența juriului fac parte compozitorul Igor Krutoi, liderul trupei rock "Night Snipers" Diana Arbenina, muzicianul și actorul Alexei Vorobiov, precum și cântăreața și compozitoarea Irina Dubțova, care i-a îndemnat pe tinerii concurenți să nu se teamă de nimic și să meargă înainte.
Fluxul de știri
0