Emisiunea „Sputnik Matinal” cu Dumitru Chitoroagă și Andrei Porubin

Abonare
Invitații emisiunii matinale de astăzi sunt: Gabriela Lungu, directoarea Teatrului municipal de păpuși „Guguță”, directoarea liceului din satul Calfa, Anenii Noi, Valentina Costeţchi, scenaristul Eugen Marian.
De Ziua Mondială a Învăţătorului şi Ziua Mondială a Educaţiei două zile sugestive şi cu impact maxim pentru dezvoltare în general, discutăm cu directoarea liceului din satul Calfa, Anenii Noi, Valentina Costeţchi. Filmul „Lapte de pasăre” a obținut premiul pentru „Cea mai bună imagine”, la cea de-a 32-a ediție a festivalului de film „Kinotavr” din Rusia. Scenariul a fost scris de moldoveanul Eugen Marian, care este la prima sa experiență în calitate de regizor și scenarist. „Lapte de pasăre” este o coproducție moldo-rusă iar scenariul se bazează pe istoria unui tânăr din regiunea transnistreană, care vrea să ajungă în Europa pentru un trai mai bun. Acțiunea se desfășoară în săptămâna Patimilor, iar toate evenimentele au o legătură directă cu ultimele zile ale lui Isus Hristos pe pământ. Discutăm în această dimineaţă cu scenaristul Eugen Marian. Speranţe, emoţii, lacrimi, aşteptare. Toate se desprind din spectacolul "Scrisori către mama și tata", realizat în contextul proiectului socio-cultural "Singur acasă", care a debutat cu un concurs de eseuri și poezii ale copiilor de migranţi, a continuat cu un laborator de creaţie la Vadul lui Vodă, lansarea unei cărţi, iar acum şi premiera spectacolului montat la Teatrul municipal de păpuși „Guguță”. Despre spectacolul „Scrisori către mama și tata” dar și despre soarta actorilor în condițiile pe care le trăim vorbim cu Gabriela Lungu, directoarea Teatrului municipal de păpuși „Guguță”.
Fluxul de știri
0