Analize și opinii
Pe site-ul Sputnik Moldova găsiți întotdeauna comentarii ale experților cu privire la evenimentele politice de actualitate, precum și analize ale fenomenelor sociale și economice care se produc în țară.

Cetățenii vor putea să-i împrumute statului bani direct: Iată ce a decis Guvernul

© Sputnik / Mihai Carausвалюта
валюта - Sputnik Moldova, 1920, 24.09.2021
Abonare
Cetățenii moldoveni vor fi în măsură să cumpere direct Titluri de Stat, creditând astfel Guvernul. Executivul a aprobat un program în acest sens. Experții economici Roman Chircă și Viorel Gîrbu au comentat noutatea pentru Sputnik Moldova.
CHIȘINĂU, 24 sept – Sputnik. Moldovenii vor avea posibilitatea în curând să cumpere direct bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat (valori mobiliare de stat), fără licitații și fără intermediere. În ședința din 22 septembrie a Guvernului, cabinetul de miniștrii a aprobat conceptul unui Program de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat (VMS) persoanelor fizice din Republica Moldova.
La ora actuală, persoanele fizice pot procura valori mobiliare de stat doar prin intermediul dealerilor primari.
VMS sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, sub formă de bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat, constituind împrumuturi ale statului în monedă națională pe termen scurt și lung.
Valoarea nominală a bonurilor de trezorerie și obligațiunilor de stat este în prezent de 100 de lei, iar termenul de circulație - de 91, 182 și 364 de zile în cazul bonurilor de trezorerie și de un an (12 luni) și mai mult pentru obligațiunile de stat.
Oficiu - Sputnik Moldova, 1920, 23.09.2021
Societate
Mai mulți bugetari vor primi lunar o diferență de salariu – detalii
Explicat simplu, atunci când un cetățean cumpără Titluri de Stat, cum ar fi bonurile de trezorerie sau obligațiunile de stat, el creditează statul precum o bancă – îi oferă statului o anumită sumă de bani, pentru o anumită perioadă de timp, și câștigă în final o dobândă. Statul are nevoie de asemenea împrumuturi de la cetățenii săi pentru a suplini Bugetul și a-și onora plățile curente.
Conform concepției aprobate de Guvern, persoanele fizice vor avea acces direct la cumpărarea VMS printr-o platformă electronică (e-VMS). Pe această platformă electronică, emisiunile de VMS vor fi efectuate prin plasament direct doar către persoane fizice, fără licitații și fără intermediere.
Platforma electronică va fi accesată prin internet și va oferi facilitățile tehnice necesare, precum identificarea persoanelor, interacțiunea cu sisteme de plăți și resursele informaționale de stat, evidența investitorilor retail și a instrumentelor.

Roman Chircă, sceptic că persoanele fizice se vor grăbi să cumpere VMS

Expertul economic Roman Chircă, solicitat de corespondentul Sputnik Moldova, s-a arătat sceptic în privința faptului că persoanele fizice, care acum preferă să-și păstreze banii în bănci, se vor grăbi să-și schimbe preferința și să-și investească banii în bonuri de trezorerie și acțiuni de stat.
"Pentru moment, persoanele fizice pot procura VMS doar prin intermediul băncilor comerciale – băncile comerciale sunt deținători nominali, iar persoanele fizice sunt deținători efectivi în cadrul registrelor ținute de băncile comerciale", a precizat expertul.
"Modificarea va permite persoanelor fizice să participe direct la licitațiile de plasare a VMS-urilor. Atât timp cât băncile comerciale sunt principalii investitori în obligațiunile de stat, iar persoanele fizice preferă depozitele bancare, nu sunt sigur că modificarea va schimba esențial preferințele persoanelor fizice", a apreciat Roman Chircă.

Viorel Gîrbu: Băncile vor fi în competiție cu persoanele fizice

Expertul economic Viorel Gîrbu, a comentat pentru Sputnik Moldova că decizia Guvernului este „o mișcare în direcția liberalizării pieței valorilor mobiliare de stat”.
"Băncile vor fi puse în situația să se afle în competiție cu persoanele fizice. Deci, dobânda încasată de la cumpărarea VMS va fi mai mică pentru bănci și nivelul depozitelor atrase de la populație se va diminua. Statul are doar de câștigat, este de așteptat ca dobânda achitată pentru VMS plasate pe piață să se reducă. Este o acțiune bună, care va face băncile să crediteze mai mult sectorul privat, în căutare de profit", a mai apreciat Viorel Gîrbu.

Guvernul și-a propus dezvoltarea pieței interne a VMS

"Dezvoltarea pieței interne a VMS este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor, prevăzut anual în Programul de management al datoriei de stat pe termen mediu. În scopul realizării acestui obiectiv, acțiunile Ministerului Finanțelor sunt îndreptate spre diversificarea canalelor de vânzare a VMS, se arată într-un comunicat oficial.
Pentru că este un tip nou de tranzacție în cazul țării noastre, programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat (VMS) persoanelor fizice aprobat de cabinetul de miniștri prevede în primul rând „crearea unui produs investițional adaptat la cerințele persoanelor fizice în calitate de investitori” în valori mobiliare de stat.
Пресс-конференция Иона Кику об исполнении бюджета-2020 - Sputnik Moldova, 1920, 23.09.2021
Politică
Decis! Șefii de la FISC și Vamă vor fi numiți și eliberați de Guvern
Programul conține capitole cu referire la parametrii de emisiune a VMS, tranzacționarea VMS, răscumpărarea VMS, utilizatorii și rolurile acestora în cadrul platformei electronice.
Programul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID, o agenție a guvernului Statelor Unite ale Americii), în cadrul Proiectului „Transparența Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA).
Guvernul a anunțat că USAID va acorda, de asemenea, suport la achiziționarea și implementarea soluției software pentru platforma electronică e-VMS.
Fluxul de știri
0