Rusia și China au schimbat Asia - America a început să piardă teren

Actualul summit va fi unul dintre cele mai importante din istoria asociației, notează editorialistul de la RIA Novosti.

De Asia și problemele asiatice trebuie să se ocupe înșiși asiaticii – inclusiv Rusia, în calitatea ei de mare putere eurasiatică. Forțele externe nu au niciun drept să se amestece în chestiunile continentului, iar toate disputele între statele regiuni trebuie să fie rezolvate între ele, împiedicând orice încercări de a specula pe contradicții sau chiar de ale incita unele împotriva altora.

De Asia și problemele asiatice trebuie să se ocupe înșiși asiaticii – inclusiv Rusia, în calitatea ei de mare putere eurasiatică. Forțele externe nu au niciun drept să se amestece în chestiunile continentului, iar toate disputele între statele regiuni trebuie să fie rezolvate între ele, împiedicând orice încercări de a specula pe contradicții sau chiar de ale incita unele împotriva altora.

Anume în asta constă principalul scop al organizației înființate acum 20 de ani și care își desfășoară acum summitul la Dușanbe: Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS). Actuala reuniune a OCS urmează să devină prima întrevedere pe viu a șefilor statelor din ultimii doi ani – însă măsurile sanitare au determinat organizarea lui într-un format mixt: cea mai mare parte a invitaților se va reuni la Dușanbe, iar Vladimir Putin, Xi Jinping și Narendra Modi vor participa în regim de videoconferință.

Însă, acest lucru nu va știrbi din valoarea summitului: cu atât mai mult cu că la Dușanbe au sosit Nikolai Patrușev, Serghei Lavrov și Serghei Șoigu, reuniunea va deveni una din cele mai importante din toată istoria organizației.

După retragerea Statelor Unite din Afganistan, se încheie epoca implicării directe în problemele regiunii – anume OCS își asumă deplina responsabilitate pentru securitatea ei. Acest lucru răspunde intereselor tuturor statelor participante – pentru că subiectul afgan (și problema prezenței militare străine în regiune) rămâne una dintre cele mai importante pentru organizație de-a lungul existenței ei.

Nu, OCS nu a fost creată pentru a reacționa la intervenția americană: ea a apărut în iunie 2001, însă începuturile ei datează din 1996, când în același oraș a fost creat “Grupul celor cinci de la Shanghai”, format din China, Rusia, Kazahstan, Tadjikistan și Kârgâzstan. În 2001, s-a decis ca grupul să se extindă până la șase (acceptând Uzbekistanul) și și-a instituționalizat relațiile printr-un acord, iar în următorii ani a prezentat un interes tot mai mare pentru alte state. Însă alianța ruso-chineză nu s-a grăbit cu extinderea: câteva țări au obținut statutul de membru observator, iar altele au devenit „parteneri de dialog”.

Doar la mijlocul anilor 2010, când relațiile tensionate între Est și Vest au început să se transforme într-o confruntare directă, OCS a început să se extindă: în 2015 a fost dat startul pentru acceptarea în calitate de membri deplini a Indiei și Pakistanului, iar peste doi ani grupul a crescut până la opt. Acum organizația va avea nouă membri: a fost demarată procedura de aderare a Iranului (pentru noul președinte, Ebrahim Raisi, summitul de la Dușanbe va fi un debut pe plan internațional).

Nu există nicio îndoială că în viitor OCS va crește până la zece membri, împreună cu Afganistanul.

Deocamdată, această țară nu va fi reprezentată în niciun fel la summitul de la Dușanbe: guvernul proamerican a căzut, iar cel noi – taliban (pe care ei înșiși îl numesc unul provizoriu, care este constituit inclusiv din reprezentanți ai mișcării Taliban*), nu a fost recunoscut de țările OCS. Însă, cel mai probabil, în viitorul apropiat noile autorități vor fi recunoscute de majoritatea vecinilor (iar toți aceștia, în afară de Turkmenistan, sunt membri OCS) – anume OCS va juca un rol major în definirea politicii în raport cu Afganistanul, dar și a dialogului noilor autorități afgane cu restul lumii.

Cu timpul, Afganistanul, care deține în prezent statutul de observator în OCS, poate și trebuie să devină membru cu drepturi depline. A dispărut principalul impediment în acest proces – ocupația militară străină. Talibanii* au declarat în mai multe rânduri că nu vor reprezenta o amenințare la adresa securității vecinilor – iată de ce acum este important să ne convingem că în Afganistan nu va fi reluat războiul civil. Nu doar să ne convingem, dar și să nu admitem provocarea lui de către forțele externe. Pe destabilizarea Afganistanului ar putea miza doar jucătorii din Occident, pentru că niciun vecin al Afganistanului nu este interesat de reluarea confruntărilor. Mai mult, practic toți vor ajuta la refacerea țării, mizând atât pe contracte avantajoase, cât și pe consolidarea propriilor poziții.

Da, aceste poziții și interese deseori nu coincid, iar uneori sunt contradictorii (așa cum este în cazul Pakistanului și Indiei în chestiunea afgană) – însă anume pentru coordonarea și identificarea unui compromis este nevoie de OCS. Chiar dacă organizația nu reprezintă un bloc militar, totuși poate fi considerată o alianță geopolitică – nu doar central-asiatică, ci pan-asiatică. Odată cu aderarea Iranului, organizația se va întinde de la frontierele lumii arabe, până la Extremul Orient, ocupând două treimi din Asia, cuprinzând aproximativ o jumătate din populația planetei.

În toată Asia rămân două regiuni importante care nu fac parte din OCS, însă sunt învecinate: este vorba de lumea arabă (care se extinde până în Africa de Nord) și Asia de Sud-Est, asociată în ASEAN. Dar și cu acestea OCS își construiește relații: la statutul de membru observator pretind, între altele, Vietnam și un șir de state arabe: Siria, Egiptul, Qatar și Arabia Saudită. Ultimii trei vor obține la Dușanbe statutul de partener de dialog – statut pe care îl are și o astfel de importantă țară asiatică precum Turcia.

Evident, în cazul extinderii numărului participanților există riscul transformării într-un OSCE asiatic, adică într-o organizație formală, incapabilă să decidă ceva. Însă OCS nu aspiră la o expansiune teritorială, nici la transformarea într-un NATO, adică într-o alianță militară (care în realitate are niște scopuri globale). OCS este un format al dialogului geopolitic al unor state suverane, îndreptat spre armonizarea intereselor și spre soluționarea conflictelor din Asia prin eforturile statelor asiatice.

Cât de mari ar fi contradicțiile dintre unii membri, întotdeauna pot fi identificate niște soluții reciproc avantajoase, care ar exclude o confruntare, în special dacă nu li se va permite unor forțe din afară, non-asiatice, să provoace conflicte sau să exploateze contradicțiile. Așa cum încearcă acum să facă SUA cu India, implicând-o în formatul cvadripartit QUAD (Dialogul cvadripartit pentru securitate), împreună cu SUA, Japonia, Australia. Am putea spera că lecțiile epopeii afgane ale SUA îi vor arăta Indiei (care l-a susținut pe Gani și a respins dialogul cu talibanii) tot pericolul cooperării cu americanii în problemele regionale. Delhi are rezerve față de Pakistan? Însă este suficient să observăm cum s-au schimbat prioritățile geopolitice ale Islamabadului în acest secol: dacă la începutul războiului afgan SUA îl putea considera un stat aliat, acum nu a mai rămas nici urmă de încredere a pakistanezilor față de americani.

Primii 20 de ani ai OCS au fost doar un început al unui drum lung - acum, odată cu sfârșitul veacului atlantic, aceasta urmează să-și asume o responsabilitate mai mare pentru soarta Asiei. Iar ținând cont de importanța celui mai mare continent în afacerilor mondiale – și a întregii planete.

* Organizație teroristă interzisă în Rusia