Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Cui îi revine problema transnistreană? Opinia unui fost președinte și a unui ex-premier

© Sputnik / Mihai CarausТирасполь Екатерининский парк
Тирасполь Екатерининский парк - Sputnik Moldova, 1920, 05.09.2021
Abonare
Cine trebuie să se preocupe de diferendul transnistrean și ce șanse are Republica Moldova să soluționeze acest conflict? Răspunsuri la aceste întrebări au oferit în emisie la Radio Sputnik Moldova fostul președinte Petru Lucinschi și fostul premier Ion Chicu.
CHIȘINĂU, 5 sept - Sputnik. Fostul premier Ion Chicu a declarat în emisie la Radio Sputnik Moldova că este de acord cu șeful adjunct al administrației de la Kremlin, Dmitri Kozak, care a declarat în cadrul vizitei sale recente la Chișinău că subiectul regiunii transnistrene este strict problema Republicii Moldova, nu și a Federației Ruse.
© Sputnik / Mihai CarausIon Chicu
Ion Chicu - Sputnik Moldova, 1920, 04.09.2021
Ion Chicu
În același timp, Chicu este convins că este nevoie de un dialog complex cu instituțiile internaționale, iar Moldova trebuie să arate că vrea să soluționeze conflictul.
„Transnistria într-adevăr este în primul rând durerea noastră pentru că este teritoriul nostru și noi în primul rând trebuie să ne îngrijim cum să soluționăm această problemă. Cu atât mai mult că de-a lungul anilor au fost mai multe suspiciuni argumentate că sunt mulți la Chișinău care nu și-au dorit niciodată soluționarea acestei probleme, pentru că mulți au interese economice”, a spus Ion Chicu.
Iar fostul președinte al țării Petru Lucinschi a declarat în emisie la Radio Sputnik Moldova că regretă enorm eșuarea „planului Kozak” privind reintegrarea țării. În același timp, el crede că problema transnistreană ar putea fi „rezolvată în mandatul actualului guvern”.
© Sputnik / OsmatescoPetru Lucinschi
Petru Lucinschi - Sputnik Moldova, 1920, 04.09.2021
Petru Lucinschi
„Astăzi ei s-au pomenit într-o situație unică, având sprijinul Occidentului, un dialog destul de constructiv cu Rusia și un credit considerabil de încredere din partea alegătorului moldovean. Dacă reprezentanții actualei guvernări moldovenești au suficientă dorință de a depăși scindarea societății, vor putea realiza acest lucru”, a spus Petru Lucinschi.
El a subliniat că cei 30 de ani de independență ar fi trebuit să-i convingă pe moldoveni că nimeni din exterior nu îi pot face fericiți. Aceasta înseamnă că acum rămâne să se bazeze doar pe propriile puncte forte și pe propria prudență.

Problema reglementării transnistrene

Regiunea transnistreană, care are 60% dintre locuitori ruși și ucraineni, a căutat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că Moldova se va alătura României pe valul naționalismului.
În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul transnistrean pe cale armată, regiunea din stânga Nistrului a ieșit practic de sub controlul Chișinăului. Soldații ruși de menținere a păcii au fost aduși în zona de conflict la 29 iulie 1992, în conformitate cu un acord semnat de președinții Federației Ruse și Moldovei.
La negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul 5 + 2 participă Chișinăul și Tiraspolul ca părți la conflict, Rusia, Ucraina, OSCE în calitate de mediatori, Uniunea Europeană și Statele Unite - ca observatori.
Fluxul de știri
0