Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Joe Biden ordonă declasificarea documentelor privind 11 septembrie 2001

© AP Photo / Patrick Sison11 septembrie 2001
11 septembrie 2001 - Sputnik Moldova, 1920, 04.09.2021
Abonare
Preşedintele SUA Joe Biden a anunțat că a ordonat declasificarea anumitor documente privind atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Potrivit președintelui, cele mai sensibile vor rămâne secrete.
BUCUREŞTI, 4 sept – Sputnik, Doina Crainic. Autoritățile americane vor publica, în termen de șase luni, o parte dintre documentele care constituie dosarul privind atacurile din 11 septembrie 2001, în conformitate cu un decret prezidențial semnat vineri, 3 septembrie, a anunțat președintele Biden.
„Astăzi, am semnat un ordin executiv care cere Departamentului Justiției și altor agenții să supravegheze declasificarea documentelor legate de ancheta FBI”, a precizat Biden într-un comunicat.
Biden a amintit că s-a angajat să asigure o declasificare transparentă a documentelor referitoare la atacurile teroriste din 11 septembrie, când era candidat la președinție.
„Pe măsură ce ne apropiem de a 20-a comemorare a acestei zile tragice, îmi onorez acest angajament”, a scris preşedintele american.

Unele documente vor rămâne clasificate

Potrivit lui Biden, „poporul american merită să aibă o imagine mai completă despre ceea ce știu autoritățile despre aceste atacuri”, totuşi, sigiliul secretului nu va fi ridicat de pe unele documente.
„Prin urmare, este esențial să ne asigurăm că guvernul Statelor Unite maximizează transparența, bazându-se pe clasificare numai atunci când este adecvată și necesară”, se mai menţionează în ordinul executiv.
Anunțul vine la o lună după ce sute de rude ale victimelor au cerut ruperea sigiliilor tuturor dosarelor de stat legate de atacuri. Pe 6 august, pe măsură ce se apropia cea de-a 20-a comemorare a evenimentelor sumbre, aproape 1.700 de persoane au semnat o scrisoare prin care îi cereau lui Joe Biden să nu participe la comemorările din acest an dacă nu dispune declasificarea documentelor, potrivit Sputnik France.
15 dintre cei 19 terorişti care au atacat World Trade Center din New York și Pentagonul erau din Arabia Saudită. O comisie guvernamentală americană nu a găsit nicio dovadă că Arabia Saudită a finanțat direct Al Qaeda.

Atentatele din 11 septembrie

La 11 septembrie 2001, teroriștii au deturnat mai multe avioane, îndreptându-se către turnurile World Trade Center din New York City și către sediul Pentagonului din Arlington, Virginia.
Atacurile au ucis în jur de 3.000 de oameni.
Acestea au fost revendicate de organizația jihadistă Al-Qaeda*, fondată de Osama bin Laden. Lui Osama bin Laden, fiul unei familii saudite înstărite, i s-a retras cetăţenia în 1994. A fost ucis la 2 mai 2011 de către forțele speciale americane la reședința sa din Abbottabad, Pakistan.
*Organizație teroristă interzisă în Rusia
Fluxul de știri
0