Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova, 1920
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Restricții fără precedent: Hotărârea completă a CNESP

© Sputnik / Mihai CarausЛюди и общественный транспорт
Люди и общественный транспорт - Sputnik Moldova, 1920, 24.08.2021
Abonare
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat ieri, 23 august, noi măsuri pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19.
În preajma noului an școlar, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întâlnit în ședință și a decis că, de la 1 septembrie, elevii și profesorii revin în clasele de studii. O altă decizie importantă privește cadrele didactice - cei care refuză să se imunizeze împotriva COVID-19 vor fi obligați să prezinte, o dată la 14 zile, teste efectuate din cont propriu care să ateste absența virusului.
La fel, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a decis și cum vor avea loc manifestările festive dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova, în contextul pandemiei de COVID-19.

Hotărârea completă a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică:

Decizii privind activitatea instituțiilor de învățămât:

1. Se aprobă Instrucțiunea privind măsurile de organizare a activității instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic și superior (publice și private) pentru anul de învățământ 2021-2022, în condiții de siguranță epidemiologică, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, conform anexei.
2. Începând cu 1 septembrie 2021, activitatea instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic și superior se va desfășura cu prezența fizică în toate unitățile, în condițiile respectării prevederilor instrucțiunii aprobate prin prezenta hotărâre. Deciziile ulterioare vor fi adoptate în funcție de evoluția situației epidemiologice și rata de vaccinare pentru fiecare instituție în parte.
3. Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, la data de 1 septembrie 2021, în incinta instituțiilor de învățământ, inclusiv în curți, nu vor fi organizate festivități sau alte evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022.
4. Deoarece colectivitățile în sistemul de învățământ sunt formate în mare parte din copii, grup care nu este protejat prin imunizare împotriva COVID-19, pentru a preveni transmiterea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în spațiul școlar, se recomandă atingerea acoperirii vaccinale de cel puțin 95% din persoanele adulte în fiecare instituție de învățământ până la 1 octombrie 2021.
5. Pentru a asigura protecția sănătății copiilor și a tinerilor încadrați în procesul educațional, statul va încuraja și va promova în continuare vaccinarea împotriva COVID-19 a personalului didactic, nedidactic și auxiliar.
6. Până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și va prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (test rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau test PCR la COVID-19).
7. Nu se supun testării indicate în pct.6 persoanele care prezintă:
7.1.certificat de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare (cu orice tip de vaccin autorizat);
7.2.concluzie medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor antiCOVID-19 este valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

Decizii cu privire la festivități:

8. Cu referire la manifestările festive dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova:
8.1.Parada militară se va desfășura cu condiția că toți participanții din cadrul subdiviziunilor implicate sunt vaccinați împotriva COVID-19. Conducătorii autorităților participante vor asigura controlul respectării prezentei prevederi;
8.2. Se recomandă limitarea numărului de invitați, iar pe tribuna invitaților de onoare și în toate spațiile implicate vor fi respectate în mod obligatoriu măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2:
8.2.1. distanța fizică de cel puțin 1 metru;
8.2.2. purtarea măștilor de protecție;
8.2.3. prezentarea: (i) certificatului de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (cu orice tip de vaccin autorizat) sau (ii) rezultatului negativ la test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, sau (iii) concluziei medicale care confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau unui act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.
8.3. Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, se recomandă organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova cu program redus (nu mai târziu de orele 17.00) în toate localitățile și cu respectarea obligatorie a măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, inclusiv respectarea distanței fizice de minimum 1 metru și purtarea măștilor de protecție de către publicul spectator.
9. Autoritățile din domeniul ordinii și securității publice vor intensifica monitorizarea și controlul respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiei COVID-19.
10. Hotărârile CNESP sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.
11. Reprezentanții mass-media vor informa publicul despre prevederile prezentei hotărâri și necesitatea respectării stricte a măsurilor restrictive și a măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19.
12. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor fizice și juridice.
13. Prezenta hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Fluxul de știri
0