Schimbarea la Față a Domnului - istorie, semnificație și obiceiuri populare

Creștinii ortodocși își amintesc de minunea de pe muntele Tabor, atunci când Domnul nostru Iisus Hristos descoperă apostolilor că El este fiul lui Dumnezeu.

Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc în fiecare an pe 6/19 august Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor şi Obrejenia, Pobrojenia, fiind singura zi din actualul Post al Adormirii Maicii Domnului la care Biserica dezleagă la pește.

Această sărbătoare amintește de minunea care a avut loc pe muntele Taborului, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.

La Slujba din 19 august, peste Biserica Ortodoxă, în timpul slujbei oficiate de Patriarhul Ierusalimului, apar nori foarte deasupra muntelui Tabor, deşi în această lună cerul este mereu senin. Aceasta fiind una dintre cele trei minuni pe care creștinii le pot vedea în Ţara Sfântă, pe lângă Lumina Învierii şi întoarcea cursului râului Iordan înapoi la Bobotează.

Schimbarea la Față a Domnului — scurt istoric și semnificație

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului apare la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împarateasă Elena construiește o biserică pe Muntele Tabor. Iar în actele oficiale se este menționată din prima jumătate a secolului al V-lea. În Occident, sărbătoarea a ajuns mai târziu, prin hotărârea luata de papa Calist al III-lea, după ce creștinii i-au învins pe turci la Belgrad, în anul 1456.

În Biserica Ortodoxă Rusă exista obiceiul ca în această zi să se facă pomenirea generală a răposaților, iar în biserici creștinii obișnuiesc sî aducă struguri, pe care îi împart credincioșilor.

Schimbarea la Faţă a Domnului este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti, având ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta este Fiul Lui Dumnezeu.

Pe când Iisus se ruga pe muntele Tabor, apostolii, moleşiti de somn, au tresărit atunci când fața Lui s-a luminat puternic, iar hainele se făcuseră albe ca zăpada.

"Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2)

Apoi, în acea lumină, apar doi bărbaţi care stau de vorba cu Iisus despre Patimă şi Moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Despre semnificația teologică

Sensul teologic al sărbătorii este asociat cu momentul întâlnirii Vechiului și Noului Testament. Hristos, împreună cu trei dintre ucenicii Săi, apostolii Petru, Iacov și Ioan, urcă pe munte. În timp ce ucenicii Săi dormeau, Hristos se roagă lui Dumnezeu Tatăl, și acest loc ales s-a umplut de lumina cea veșnică. Trezindu-se, ucenicii înspăimântați au văzut cum Învățătorul lor vorbea cu prorocii Moise și Ilie, ei fiind învăluiți de acea lumină dumnezeiască. Dacă Iisus Hristos ar fi fost un proroc, atunci această întâlnire ar fi putut servi drept dovadă. Anume acest lucru îl propuneau ucenicii înspăimântați: să punem aici trei sanctuare pentru fiecare dintre profeți, spuneau ei. Prin prisma Vechiului Testament, aveau și ei dreptatea lor, văzând că Drepții s-au întâlnit dincolo de viață și moarte, în lumina adevărului. Dar nu a fost așa. Iisus Hristos nu este un proroc, nici succesorul tradiției iudaice. El este ceva mai mult, mult mai mult. El este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu. Acea lumina în care a vorbit cu drepții Vechiului Testament nu era una obișnuită, ci lumină divină care strălucea încă atunci pe când nu era nimic — nici lumina, nici întunericul, iar lumina din Tabor era. Și chiar după ce lumea va dispărea, ea va continua să lumineze.

Iar pentru ca apostolii, care urmau să zidească Biserica Noului Testament, Biserica Fiului lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi și a luminii necreate a Taborului, să nu se îndoiască, ei au auzit din ceruri un Glas: "Acesta este Fiul Meu Cel preaiubit, în care am binevoit; pe Acesta ascultați-L". Astfel, pe Muntele Tabor a fost descoperit adevărul suprem al creștinilor — adevărul despre Dumnezeu-Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în prezenta lui Moise și a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât și pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.

Sfinții Părinți au rânduit ca această sărbătoare să aibă loc în august, ultima luna din anul bisericesc, ca să cunoaștem că întru această slavă va veni să judece întregul neam omenesc.

Obiceiuri din popor

Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Pobrojenia. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, însemnând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi", semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Infrumuseţare a lui Hristos.

În popor se spune că femeile însărcinate, dacă vor respecta această zi, vor avea o naştere uşoară, iar copiii le vor fi sănătoşi. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba, iar cei care se roagă în această zi să scape de o patimă (beţie, tutun, preacurvie), vor fi cu siguranţă vindecaţi.

Se mai spune că odată cu Schimbarea la Față, toamna începe să-şi intre treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, iar insectele se pregătesc să ierneze.

Bătrânii spun că dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă plouă, toamna va fi mohorată. Tot în popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, atunci iarna care va veni va fi plină de ninsori.

De asemenea, țăranii se grăbesc ca până la această dată să termine de cosit şi de adunat fânul. Tot acum este perioada în care se culeg şi ultimele plante medicinale.