Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Încă o șansă: A început turul doi al admiterii în universități

Abonare
Viitorii studenți mai au o șansă de a intra la facultate. Astăzi a început turul doi al admiterii în universități.
A început turul doi al admiterii în universitățile din țară. Astfel, candidații care nu au fost admiși în primul tur la facultatea dorită mai au o șansă să reușească.
La Universitatea de Stat din Moldova, tinerii pot depune actele începând cu ziua de astăzi și până în data de 16 august. Cu o zi mai târziu vor fi anunțate rezultatele intermediare, iar candidații vor prezenta diplomele în original. Rezultatele finale ale turului doi al admiterii vor fi anunțate la 20 august.
Potrivit prorectorului USM Otilia Dandara, și în acest an, taxele de studii la Universitatea de Stat din Moldova au rămas neschimbate. Iar cele mai solicitate specialități sunt cele de la Științe Economice, Serviciile Publice, IT, dar și Jurnalism.
De mai puțină popularitate în acest an se bucură programele din domediul științelor exacte. Este vorba despre matematică, matematică aplicată și fizică.

”Cu toate că, posibilitățile de angajare a specialiștilor în aceste domenii sunt foarte bune, atât ofertele din țară cât și cele de peste hotare”, a menționat prorectorul USM.

Totodată, Otilia Dandara a menționat că din cele circa 800 de locuri bugetare pe care le-a avut Universitatea de Stat din Moldova pentru ciclu unu licență și ciclul 2 masterat, au fost acoperite circa 700 de locuri. Astfel, în jur de 100 de candidați vor beneficia de locuri bugetare în turul doi al admiterii.
La intrarea în blocul central al USM, echipa Sputnik Moldova a întâlnit mai mulți studenți care au venit să depună actele pentru studiile universitare sau să-și semneze contractele. Cei mai mulți dintre cei intervievați ne-au comunicat că intenționează să rămână în țară după finalizarea studiilor universitare.
Fluxul de știri
0