Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Luptătorii Fulger, în acțiune: Exerciții militare în sudul țării - Video

Abonare
La Centrul de instruire al Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” a avut loc exerciţiul tactic cu trageri de luptă „Fulger 2021”, în prezenţa ministrului Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc şi comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan.
La aplicaţii au participat peste 150 de militari în termen şi pe contract din cadrul unităţii, care au executat trageri din armamentul de infanterie şi de pe maşinile de luptă cu utilizarea mijloacelor blindate TAB-71M cu mitralierele PKT, KPVT, MTLB- cu mitralierele PKT, sistemele antiaeriene ZU-23-2, dar şi aruncătoare de grenade SPG-9.
Ministrul Apărării a apreciat, la finalul exerciţiului, precizia cu care au fost executate misiunile prevăzute în scenariu şi sincronizarea a operaţiunilor acestora.
„Prin acţiunile voastre aţi demonstrat că antrenamentele intensive şi spiritul de echipă dau roade. Sunt convins că succesele pe care le-aţi înregistrat în cadrul exerciţiului se datorează nu doar ambiţiei şi dedicaţiei voastre, dar şi eforturilor comandanţilor voştri, care dispun de experienţă în domeniu şi care au ştiut cum să vă îndrume pentru ca astăzi să vă faceţi datoria la cel mai înalt nivel”, a spus Victor Gaiciuc.
Pentru prestaţia pe care au avut-o participanţii şi pentru buna organizare a aplicaţiilor, un grup de militari au primit distincţii şi diplome ale Armatei Naţionale. Exerciţiul tactic „Fulger 2021” face parte din planul pregătirii de luptă al unităţii pentru anul curent şi are ca scop dezvoltarea capacităţilor de luptă a efectivului şi consolidarea deprinderilor de mânuire a armamentului şi tehnicii din dotare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Fluxul de știri
0