S-a lansat producția în serie a automobilelor Aurus Senat

Abonare
Vladimir Putin a participat la lansarea producției în serie a automobilelor rusești de lux Aurus. Cum arată și cât valorează un vehicul.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat startul producției în serie a automobilelor de clasa premium Aurus Senat la uzina din Elabuga, transmite RIA Novosti.
La evenimentul festiv au participat, de asemenea, ministrul Industriei și Comerțului, Denis Manturov, și președintele Republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov.
Liderul rus a menționat că pentru prima dată în istoria Rusiei este creată de la zero o linie de producție a automobilelor de lux.
“Sunteți la curent ce muncă enormă a precedat evenimentului festiv de astăzi, au fost implicați mii de specialiști – ingineri, constructori, proiectanți din toată țara. Aceștia au reușit cu succes să-și realizeze sarcina”, a declarat el.
Președintele a reamintit că a condus de mai multe ori Aurus, pe care îl consideră un vehicul de o calitate înaltă.
“Sperăm că producția în serie a Aurus va consolida prezența automobilelor rusești pe piața internațională. Va permite majorarea exportului producției cu o tehnologie înaltă”, a adăugat Putin.
Lansarea unei platforma de producție în Tatarstan va impulsiona dezvoltarea regiunii, a subliniat el.
“Vreau să aduc mulțumiri tuturor celor care au lucrat asupra creării unei noi uzine, precum și asupra creării automobilului Aurus”, a conchis șeful statului rus.
Aurus este primul brand rusesc de automobile de lux din gama căruia fac parte mașini de tip limuzină, sedan, minivan și SUV. Proiectul a primit nume de doc “Cortage” și este realizat de institut de stat de Cercetare în domeniul Automobilelor și Motoarelor NAMI, cu sprijinul grupului Sollers și fondului Tawazun din Emiratele Arabe Unite. Investiția statului constituie 12,4 miliarde de ruble.
Costul unei mașini cu configurație de bază va fi de 18 milioane de ruble (aproximativ 201 mii euro).
© Sputnik / Maksim Bogodvid / Accesați arhiva multimediaLinia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan - Sputnik Moldova
1/12
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan

2/12

© Sputnik / Sergei Ilyin / Accesați arhiva multimediaVladimir Putin a participat de la distanță la ceremonia de inaugurare a uzinei de producție în serie a automobilelor Aurus
Vladimir Putin a participat de la distanță la ceremonia de inaugurare a uzinei de producție în serie a automobilelor Aurus - Sputnik Moldova
3/12
Vladimir Putin a participat de la distanță la ceremonia de inaugurare a uzinei de producție în serie a automobilelor Aurus
© Sputnik / Maksim Bogodvid / Accesați arhiva multimediaLinia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan - Sputnik Moldova
4/12
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
© Sputnik / Maksim Bogodvid / Accesați arhiva multimediaLinia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan - Sputnik Moldova
5/12

6/12

7/12

8/12

9/12

© Sputnik / Sergei Ilyin / Accesați arhiva multimediaCeremonia de lansare a producției în serie a automobilelor Aurus
Ceremonia de lansare a producției în serie a automobilelor Aurus - Sputnik Moldova
10/12
Ceremonia de lansare a producției în serie a automobilelor Aurus
© Sputnik / Maksim Bogodvid / Accesați arhiva multimediaLinia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan - Sputnik Moldova
11/12
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
© Sputnik / Maksim Bogodvid / Accesați arhiva multimediaLinia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan - Sputnik Moldova
12/12
Linia finală de asamblare a mașinilor Aurus Senat la uzina din zona economică special „Alabaga” din Tatarstan
Fluxul de știri
0