BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. Efectuând vineri o călătorie de la Wright Brothers Field până la noua sa destinație, rotocopterul de patru kilograme a zburat 129 de metri, atingând o altitudine record de 10 metri, efectuând, în acelaşi timp, câteva fotografii de înaltă rezoluție în proces. În total, zborul a durat aproximativ un minut și jumătate sau 108 secunde, potrivit NASA. Elicopterul a efectual cel de-al cincilea zbor cu succes pe Marte.
„Ne-am luat rămas bun de la prima noastră bază marțiană, Wright Brothers Field, cu mulțumiri pentru sprijinul acordat pentru primele zboruri de importanţă istorică ale unui rotocopter planetar”, a declarat într-un comunicat Bob Balaram, inginer șef pentru proiectul Ingenuity, citat de RT.
Operațiunea a avut scopul analizării capacităților unei aeronave cu aripi rotative pe suprafața marțiană, inclusiv pentru explorare și observare aeriană, precum și pentru „imagini stereo detaliate de la altitudini atmosferice”. Ingenuity a intrat acum în ceea ce NASA a numit ca fiind „faza de demonstrație a operațiunilor”.
Noua destinație a aeronavei a fost stabilită în timpul unei lansări de testare anterioare, care a doborât o serie de recorduri pentru cel mai lung, cel mai înalt și cel mai rapid zbor de până acum în lumea extraterestră.
Ingenuity a decolat către Marte la bordul unei rachete Atlas V vara trecută, alături de roverul Perseverance, ajungând în cele din urmă pe planetă în februarie. Ingenuity avea stabilit să funcţioneze iniţial timp de 30 de zile marțiene, dar ulterior şi-a extins misiunea cu încă 30 de zile. Probabil că va îndeplini misiuni până când se va prăbuși și va deveni inoperabil, ceea ce înseamnă o dată incertă de încheiere a misiunii. NASA a estimat însă data de încheiere a operațiunilor de zbor ale Ingenuity cel târziu la sfârșitul lunii august.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova