CHIȘINĂU, 30 apr – Sputnik. Ministerul Educației anunță că în toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate, se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, în funcție de specificul profilului instituțional. Un ordin în acest sens a fost semnat în data de 29 aprilie, de către ministrul Educației, Lilia Pogolșa.
Decizia a fost luată după consultările cu reprezentanții comunității educaționale din țară, ținând cont de faptul că elevii claselor X-XI au fost antrenați în procesul educațional în mare parte la distanță.
Astfel, media semestrială la disciplinele de studii din ciclul liceal la care urmau să fie susținute teze semestriale în sesiunea de vară 2021 se vor calcula din media aritmetică a notelor curente, obținute pe parcursul semestrului II.
În context, Ministerul Educației încurajează cadrele didactice să-și concentreze eforturile în vederea realizării procesului educațional la disciplinele de studii, conform Planului-cadru și curricula disciplinare, iar elevii claselor de liceu să-și stabilească prioritățile și străduințele pentru a obține rezultate frumoase.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova