CHIȘINĂU, 29 apr – Sputnik. Deputații socialiști susțin că în bugetul de stat pentru anul 2021 nu sunt prevăzuți bani pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, iar Guvernul interimar şi Parlamentul dizolvat nu ar mai avea dreptul să facă modificare la legea bugetului de stat. Asta a precizat deputatul PSRM, Grigore Novac, în cadrul unei emisiuni televizate.
De cealaltă parte, deputaţii PAS susțin că în buget pot fi găsiți bani pentru alegeri.
"Aceste 120 de milioane de lei nu reprezintă o problemă, Guvernul este obligat să găsească bani. Banii pot fi alocaţi din Fondul de rezervă. Suma nu este atât de mare, putem lua 50 de milioane de la reparaţiile FISC-ului, să luăm bani de la Arena Chişinău. Alegerile sunt o problemă de importanţă naţională”, a spus deputatul PAS Virgil Pîslariuc.
Legislatorul nu a explicat însă care este procedura prin care vor fi redistribuiți banii în buget, în condițiile în care Guvernul nu are competențe depline, iar Parlamentul este dizolvat.
Precizăm că Înalta Curte a stabilit că hotărârea privind instituirea stării de urgență de către Parlament este neconstituțională. Astfel, șeful statului, Maia Sandu, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate. Este vorba despre data de 11 iulie 2021, iar Guvernul urmează să decidă câți bani vor fi alocați pentru organizarea scrutinului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova