CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. Decizia României de a expulza un diplomat rus reprezintă un gest neprietenesc, partea rusă își rezervă dreptul la măsuri de răspuns, a declarat pentru agenția RIA Novosti reprezentanții Ambasadei ruse la București.
”Astăzi, la sediul MAE al României a fost invitat ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse, Valerii Ivanovici Kuzmin, unde i-a fost înmânată o notă. În aceasta se anunța că, în conformitate cu prevederile convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, atașatului militar adjunct Aleksei Grișaev este declarat persona non-grata. Calificăm această decizie a autorităților române drept un act inamical care nu contribuie la însănătoșirea relațiilor bilaterale dintre cele două țări”, a declarat Ambasada.
“Presupunem că, în baza principiilor de reciprocitate în relațiile diplomatice ale convenției de la Viena, partea rusă va recurge la măsuri de răspuns”, a adăugat reprezentantul misiunii diplomatice ruse.
Anterior, purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei Maria Zaharova a declarat că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, este bine informat cu privire la procedura măsurilor de răspuns la expulzarea angajaților misiunii diplomatice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova