Cartierul Cotroceni este unul dintre cele mai frumoase cartiere din ţară, dar şi din Europa, fiind plasat printre primele 20 de cartiere din Europa, într-un clasament realizat de TravelSupermaket.com. Nu numai că este o oază de linişte şi verdeaţă în mijlocul unei metropole aglomerate şi agitate, dar este un loc încărcat de istorie, care a păstrat farmecul perioadei interbelice, neavând niciun bloc construit în perioada comunistă.
Astfel, cartierul Cotroceni a fost printre puţinele care au scăpat de demolările din planul de sistematizare comunistă, iar unicitatea sa este dată de arhitectura aparte, îmbinând diferite stiluri: neoromânesc, Art Deco, Art Nouveau, modernist, predominant fiind stilul neoromânesc. Stilul neoromânesc este un stil specific naţional, original, introdus la sfârşitul secolului al XIX-lea şi al cărui apogeu a fost atins în perioada interbelică.
Scurtă istorie a cartierului
Acum mai bine de patru secole, locul unde se află astăzi cartierul era un sat înconjurat de vestiţii codri ai Vlăsiei, satul numindu-se Cotrocenii de Jos, iar pe dealul Cotroceni (sau Cotrocenii de Sus) se afla un schit de călugări. În 1660, zona Cotrocenilor intră în proprietatea lui Șerban Cantacuzino, care va construi aici ulterior Mănăstirea Cotroceni şi casele domneşti şi mai multe proprietăţi. În perioada în care Șerban Cantacuzino a fost domn al Țării Românești (1678-1688), Mănăstirea Cotroceni a devenit cel mai bogat și însemnat lăcaș de cult din țară, fiind locul unde s-a desfăşurat o intensă şi prolifică activitate culturală, fiind înfiinţată o tipografie unde au fost tipărite nenumărate înscrisuri în limba română.
Astfel, aici a fost tipărită în limba română şi prima traducere integrală a textului biblic, Biblia de la 1688. Activitatea de dezvoltare culturală a fost continuată de urmașul său, Constantin Brâncoveanu, în timpul căruia Ţara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace şi o intensă înflorire şi dezvoltare culturală și a vieții spirituale.
În secolul al XIX-lea, zona Cotroceni a cunoscut o nouă etapă de dezvoltare, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a locuit aici, utilizând Mănăstirea Cotroceni ca reședință domnească de vară. În anul 1860 medicul şi farmacistul Carol Davila a înfiinţat în zona Cotroceni, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din București. 24 de ani mai târziu, Grădina a fost relocată în spațiul în care se află în prezent de către Dimitrie Brândză, botanist român şi unul dintre întemeietorii școlii botanice românești.
De asemenea, la începutul secolului XX este construit în Cotroceni Palatul Facultății de Medicină, o altă clădire-simbol a Bucureştiului, în stil neoclasic francez, după un proiect al arhitectului elvețian Louis Pierre Blanc.
Actualul Palat Cotroceni, reședință regală, care servește astăzi ca sediu al Președinției României, a fost construit la decizia lui Carol I, care a hotărât să ridice în incinta mănăstirii un palat care să fie reşedinţă oficială a moștenitorilor Coroanei. După ce au fost demolate casele domneşti, construcţia propriu-zisă a palatului începe în 1893. Deşi ridicarea edificiului a durat circa trei ani, amenajarea lui şi transformările ulterioare au avut loc pe parcursul mai multor decenii. Principele Ferdinand şi Principesa Maria (viitoarea Regina Maria) s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.
După finalizarea construcţiei Palatului Cotroceni, zona a început să capete popularitate tot mai mare. În perioada interbelică, cartierul Cotroceni s-a dezvoltat tot mai mult, în această perioadă fiind construite majoritatea caselor şi vilelor. În cartier au locuit în mare parte personalităţi din domeniul culturii, ştiinţei, al artei, precum profesori, medici, artiști, scriitori: Ion Barbu, Adrian Maniu, Ion Minulescu, Carol Davila sau Eugen Lovinescu.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, cartierul Cotroceni și Grădina Botanică au fost bombardate, printre cei răniți fiind şi poetul Ion Minulescu și compozitorul Vasile Vasilache. După încheierea războiului, casele avariate au fost recondiționate sau reconstruite după arhitectura iniţială.
După venirea comuniştilor la putere, Palatul Cotroceni devine Palatul Pionierilor. Cutremurul din 1977 a avariat palatul, iar lucrările de restaurare au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu. În 1984, Ceauşescu va demola biserica veche a mănăstirii Cotroceni, iar în 1991 se deschide Muzeul Naţional Cotroceni. Între 2003 și 2004, biserica fostei mănăstiri a fost parţial rezidită, în naos fiind încastrate câteva fresce din cele originale, realizate de celebrul zugrav Pârvu Mutu (reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc), iar în perioada 2008-2009 a fost finalizată reconstrucția integrală a bisericii.
Stilul neoromânesc
Stilul neoromânesc, predominant în cartierul Cotroceni, este un curent artistic apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin care arhitecţii români au dorit să exprime unicitatea naţională, specificul românesc, creând un stil original. Astfel, în acest stil, iniţiat de arhitecţii Ion Mincu (1852-1912) şi Ion N. Socolescu (1856-1924), au fost integrate elemente din arta populară (ornamentică, simboluri, motive legate de casa ţărănească), elemente de simbolistică creştină (identitatea religioasă a poporului român), precum şi din arta brâncovenească.
Istoricul şi cercetătorul Alexandru Popescu, în cartea sa „Casele şi palatele bucureştenilor” (Editura Cetatea de Scaun, 2018, p. 69), enumeră câteva dintre aceste elemente caracteristice stilului neoromânesc: „foişorul, arcatura trilobată (care trădează uneori o uşoară influenţă balcanică), stâlpii de lemn, decoraţia abundentă şi culoarea, printr-o ceramică smălţuită policromă, o tratare a cornişei ca o streaşină obişnuită de casă ţărănească, includerea acoperişului în imaginea faţadei ca element de ornament, decoraţie în stuc de factură brâncovenească.”
Astfel, o plimbare prin cartierul Cotroceni ne întoarce în timp, în Bucureştiul interbelic, dar ne oferă şi prilejul să redescoperim simbolistica neoromânească, unică şi cu totul aparte. O simbolistică fascinantă, exprimată, într-un mod rafinat, în ornamentica arhitecturală, simbolistică asupra căreia s-a depus, din păcate, negura uitării după anii întunecaţi de comunism şi în contextul vremurilor de derivă ce au urmat căderii comunismului. Astfel că este necesar să o redescoperim, pentru a regăsi ceva din identitatea acestui popor.
Istoricul de arhitectură Valentin Mandache prezintă, într-un material video postat pe Youtube, câteva elemente de simbolistică neoromânească descoperite în ornamentica unei case modeste din Cotroceni: un disc cu patru aripi, simbol al serafimului, serafimii la ferestre, zburând în jurul casei binecuvântate şi ocrotite de divinitate, simbolul păsărilor hibride (combinaţie între vultur şi păun, vulturul fiind spirit protector în mitologia ţărănească), simbol al cuplului fondator al casei, vegetaţia luxuriantă întruchipând proprietatea şi bunăstarea familiei, simbolul funiei (simbol al infinitului, al aspiraţiei spre înălţimi, al legăturii dintre cer şi pământ), simbolul păunului (simbol protector), viţa de vie şi strugurele (simboluri creştine), păunul reprezentat consumând struguri care cresc din coada sa (simbolul ciclului cosmic), trinitatea creştină.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
