Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Puncte de trecere a frontierei României închise: lista acestora

© Sputnik / Mihai CarausVama Palanca
Vama Palanca - Sputnik Moldova, 1920, 09.04.2021
Abonare
Guvernul de la București a decis prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021. Au fost prevăzute, de asemenea, măsuri de prevenire și control a infecției generate de virusul SARS-CoV-2.

BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a adoptat Hotărârea nr. 22 din 8 aprilie 2021 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021.

Astfel, potrivit articolului 41 din Hotărârea CNSU nr. 22 din 8 aprilie 2021, se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a mai multor puncte de trecere a frontierei de stat, la:

  • frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
  • frontiera româno-bulgară: a) Lipnița, județul Constanța; b) Dobromir, județul Constanța; c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
  • frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
  • frontiera româno-sârbă: a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin; b) Vălcani, județul Timiș; c) Stamora-Moravița, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă); d) Lunga, județul Timiș; e) Foeni, județul Timiș.

Se propune, de asemenea, ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Poliția de Frontieră - Sputnik Moldova, 1920, 08.04.2021
Societate
Cetățenii moldoveni vor fi lăsați să intre în țară fără testul COVID-19

Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0